Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 50 de proiecte de infrastructură „prioritizate” de Guvern la presiunea FMI rămân la un grad de execuţie ZERO sau foarte modest

Publicat in Jurnalul, joi 22 martie 2012 ·

Aproape jumătate dintre proiectele cu finanţare europeană, asumate ca prioritare de Guvernul României, au stagnat sau au avansat extrem de modest în primele două luni ale anului, informează Mediafax.

Lista acestor proiecte, în valoare totală de aproximativ 8 miliarde euro, a fost convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional la sfârşitul anului trecut, majoritatea dintre acestea fiind atunci la un stadiu de execuţie cu puţin peste 0%. Pentru multe dintre aceste proiecte, semnate în intervalul 2009-2011, Executivul s-a angajat să ridice gradul de execuţie aproape de 50%, dacă termenul de finalizare nu expiră chiar în acest an. Conform calendarului, proiectele trebuie finalizate în perioada 2012-2015.

Ultimele date privind evoluţia acestor proiecte până la 29 februarie, relevă însă că situaţia a rămas neschimbată pentru aproape jumătate dintre investiţii.

Astfel, lucrările pentru modernizarea sistemelor de alimentare cu apă din judeţele Botoşani, Satu Mare, Sibiu, Mureş, Braşov, Galaţi şi Vâlcea, de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş, de reabilitare a sistemului de termoficare din Râmnicu-Vâlcea şi de construcţie a variantei de ocolire Carei au rămas la un nivel zero de execuţie, situaţie înregistrată şi în cazul altor proiecte, pentru care estimarea de realizări aşteptate pentru sfârşitul acestui an a fost modificată în scădere. În această ultimă categorie se regăsesc lucrările de construcţie a varientei de ocolire Săcuieni (cu un nivel al realizărilor aşteptate pentru finele acestui an de la 77% la 50%), de reabilitare poduri pentru CFR Braşov, Constanţa şi Timişoara (de la 89-99% la 40-80%) şi de modernizare a staţiilor de cale ferată Giurgiu Oaş, Slobozia Veche şi Călăraşi Sud (de la 99,5% la 40%).

În cazul altor proiecte, ritmul de execuţie este extrem de modest, nereuşind să avanseze cu mai mult de cinci proc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 8 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 11 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 7 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 13 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 12 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 10 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°