Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul Naţional din Bucureşti, în sărbătoare

Publicat in Cotidianul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Teatrul Naţional

În luna decembrie 2013 se împlinesc 40 de ani de când Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" funcţionează în clădirea de la kilometrul 0 al Capitalei, inaugurată în decembrie 1973. În anul 2011 a început un amplu proces de renovare a clădirii, având ca scop reabilitarea şi consolidarea spaţiilor degradate, sistematizarea întregii zone şi revenirea la faţada din anul 1973. La acest sfârşit de an 2013, metamorfoza este spectaculoasă.

Transformând acest „arc peste timp" într-o sărbătoare, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" îşi deschide larg uşile, organizând în 14 decembrie 2013 o serie de evenimente.

Sâmbătă, 14 decembrie, între orele 10.00 şi 16.00, sunt organizate tururi ghidate, cu intrare liberă, ale noilor săli şi spaţii refăcute ale teatrului. Tot atunci, vor avea loc întâlniri cu actori îndrăgiţi ai TNB, sesiuni de autografe şi fotografii la standurile cu cărţi de teatru, unde vor avea loc şi lansări în premieră. Marin Moraru, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, George Motoi, Dan Puric, Liviu Lucaci, Dan Tudor şi-au confirmat deja prezenţa la întâlnirea cu publicul.

Sala Studio îşi deschide larg uşile

Momente din istoria acestor 40 de ani de teatru, cu evocarea spectacolelor memorabile şi ale interpreţilor din generaţia de aur a teatrului, vor fi proiectate în Sala Media pe tot parcursul zilei.

La ora 11.00, este programat la Sala “Pictura” spectacolul “Micul infern”, cu intrare gratuită, însă exclusiv pe bază de rezervări, în limita celor 226 de locuri disponibile (maximum 2 locuri de persoană).

TNB şi “TEATRU.PRO” vă propun ca, la sfârşitul reprezentaţiei cu „Micul infern", să urcaţi pe scenă în decorul spectacolului, pentru o sesiune de fotografii alături de actorii din distribuţie. Acestea vor fi încărcate pe site-ul www.teatru.pro, în secţiunea din meniul „Evenimente" - într-o aplicaţie specia

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA anunţă un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în condiţiile în care SUA revin la un ritm obişnuit de furnizare de arme Kievului după ce congresmenii au adoptat legea care alocă în acest s

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 43 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°