Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In 2006, Electrica Dobrogea investeste peste 300 de miliarde de lei

Publicat in Romania Libera, luni 12 septembrie 2005 ·

Problemele care au aparut in acest sezon, in special in statiunea Mamaia, in ceea ce priveste furnizarea energiei electrice, vor disparea anul viitor. Societatea de Distributie Electrica Dobrogea, sucursala Constanta, a inceput investitiile pentru redimensionarea retelei, atat in statiune, cat si in municipiul Constanta si in restul localitatilor din judet. Intreruperile de curent din Mamaia au fost cauzate, special, de faptul ca agenti economici au consumat mai multa energie decat au estimat. "28 dintre consumatori au solicitat o putere absorbita de 1,1 MW, dar au consumat 1,9 MW", spune Mihai Stirbulescu, inginer-sef de distributie. S-au inregistrat chiar situatii cand puterea maxima absorbita a fost de zece ori mai mare decat cea declarata. In zilele de varf puterea absorbita in Mamaia a fost de 305 MW, fata de 285 MW, intr-o zi normala, in intregul sistem. Fata de anul trecut cresterea numai pe Mamaia a fost de la 10-12 MW la 14 MW. Problemele in statiunea Mamaia au inceput sa fie rezolvate. "Incepand din aceasta luna am inceput trecerea a doua posturi de transformare de la 10 KV la 20 KV si se mai pozeaza inca patru kilometri de cablu, efortul financiar fiind de 14 miliarde de lei", spune Mihai Stirbulescu. De asemenea, s-a stabilit ca anul viitor trecerea la 20 de kilovolti sa se faca si pentru inca patru posturi de transformare din zona Lumina Navodari, pentru a suplimenta energia furnizata in zona, in caz de nevoie. Proiectul prevede ca, la final, toate statiile de alimentare din statiune sa fie aduse la 20 de kilovolti, lucru care se va realiza anul viitor. Astfel, in sezonul estival 2006, nici turistii, dar nici agentii economici nu vor mai avea parte de surprize neplacute, indiferent de cauza din care ele au aparut pana acum. Standarde italiene O data cu preluarea Electrica Dobrogea de catre italienii de la ENEL, intentia noului management este introduc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 58 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 55 minute
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 55 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului

Mediafax acum 44 minute
„Victoria lui Nimeni (Nemo), … una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare. O m

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°