Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional Cele mai multe dificultăţi sunt generate de diferenţa de ritm dintre mamă şi copil. De exemplu, mamele meticuloase care spală bebeluşul la nesfârşit ignorând ţipetele şi răsucirile acestuia datorate dorinţei de a-şi schimba poziţia, sau mamele prea dinamice, care prin rapiditatea manipulărilor surprind bebeluşul la fiecare pas, făcându-l să tresară. Pentru a ne adapta la posibilităţile copilului trebuie să ştim să-l observăm şi să reţinem momentele în care tranziţiile sunt cele mai favorabile.
În stadiul primei copilării (numit de Freud stadiul anal), ce cuprinde perioada de la 1 la 3 ani, apare reacţia autonomie-ruşine, legate de autonomia şi emanciparea de sub tutela parentală, dezvoltată prin respectarea dorinţei copilului de a realiza singur diferite activităţi, versus ruşine şi îndoială privind incapacitatea de a dobândi autonomia. Uneori aceste caracteristici mai pot fi modificate ulterior, dar adeseori se instalează în structurile noastre fundamentale de personalitate.
În stadiul celei de-a doua copilării, de la 3 la 6 ani, (stadiul falic-Freud) numită şi vârsta de aur a copilăriei întrucât în această perioadă se înregistrează progrese foarte mari în dezvoltarea fizică şi psihică, apare caracteristica iniţiativă (motorie, intelectuală) versus vinovăţie, indusă de părinţi prin îngrădirea şi evaluarea iniţiativei ca inoportună, această caracteristică stabilizându-se în structura personalităţii copilului.
În stadiul celei de-a treia copilării, al şcolarităţii, (numit de Freud latent) între 6 şi 12 ani se dezvoltă trăsăturile psiho-potenţiale bipolare străduinţă inferioritate, bazate pe reacţia copilului la eşec (şcolar).
Între 12 şi 18 ani, în stadiul preadolescenţei şi al adolescenţei, are loc conştientizarea identităţii eului şi întărirea încrederii, autonomiei şi iniţiativei versus confuzia de