Justitia continua sa fie un "calcai al lui Ahile" in procesul de integrare a Romaniei la Uniunea Europeana. Ca in fiecare zi de luni, Jurnalul National propune cititorilor o retrospectiva a principalelor evenimente din "saptamana judiciara" ce tocmai s-a incheiat.
Patru membri ai Guvernului, in frunte cu seful lor, au avut relatii cel putin neplacute, ca sa nu spunem tensionate, cu Justitia. Crezand-o o doamna oarba, la propriu, unul a incercat o fenta, altul sa o dirijeze, unul a tacut complice, iar altul a sfidat-o.
FENTA. Debut ca la fotbal, cu un dribling facut, luni, de patronul Clubului Rapid, George Copos, vicepremier in Cabinetul Tariceanu. El s-a dus singur la DNA sa-si afle oficial acuzatiile, spunand ca nu are nevoie de avocat. Se stie insa ca, in cadrul unei investigatii, aceasta procedura nu poate fi facuta in absenta aparatorului. Driblingul i-a adus doar o amanare de trei zile, cat sa nu ajunga pe mainile unui avocat de la stat.
DIRIJARE. Premierul Tariceanu n-a inteles nimic din scandalul iscat anul trecut de "telefonul inoportun" pe care i l-a dat procurorului ge-neral Ilie Botos in ziua retinerii lui Dinu Patriciu, prietenul si colegul sau de partid. El a reprosat luni seara Departamentului National Anticoruptie, pe degeaba, ca nu l-a informat cu privire la cazul Copos. Tariceanu a intrat apoi in corzi pentru o "tariciosenie", mult mai grava, comisa asta-vara, dar dezvaluita de-abia acum.
La putine zile dupa tentativa la Botos, premierul a sunat goarna pentru o intalnire secreta la Palatul Victoria. A pus la aceeasi masa un inculpat, pe Dinu Patriciu, cu ministrul Justitiei. Surprinsi de dezvaluirea exclusiva a Jurnalului National, care a tinut capul de afis al saptamanii abia incheiate, cei trei s-au balbait pe rand, incercand sa minimalizeze problema.
Premierul a spus ca s-a discutat despre preintampinarea unui proces