Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chelsea îşi domină fizic adversarii! Analiza echipei lui Mourinho şi ce echipă poate alinia cu Steaua

Publicat in Pro Sport, luni 30 septembrie 2013 ·

Chelsea îşi domină adversarii prin forţa fizică, reuşind să câştige 80% din duelurile la cap în meciul cu Tottenham de sâmbătă, scor 1-1, o echipă cu o medie de înălţime similară cu cea a Stelei

Golul egalizator al lui Terry în meciul cu Tottenham a venit după o centrare din lovitură liberă a lui Mata

„Avem o echipă excelentă, dar începutul de sezon nu a fost bun. Aş putea spune că asistăm la naşterea unei echipe frumoase, ale cărei prime zile sunt, însă, urâte“. Declaraţia îi aparţine lui Jose Mourinho şi a fost făcută înainte de meciul cu Tottenham de sâmbătă, în care „albaştrii“ portughezului au smuls o remiză pe „White Hart Lane“, scor 1-1. Adică un rezultat slab, venit cu doar trei zile înaintea meciului din grupa E a Ligii Campionilor cu Steaua, care nu l-a mulţumit deloc pe Mou.

„Mou“ continuă să creadă

Cu toate sincopele din debutul de sezon, Chelsea ocupă locul 4 în Premier League, la patru puncte de Arsenal, fiind peste Manchester City sau Manchester United, principalele contracandidate la titlu. Iar Mourinho crede în continuare că Chelsea poate să îşi atingă toate obiectivele din acest sezon. Ce îl face pe portughez însă atât de încrezător?

În primul rând, forţa fizică de care dă dovadă Chelsea în fiecare joc. În meciul cu Tottenham, o echipă cu medie de înălţime similară cu a Stelei, 1,80m, „albaştrii“ au câştigat 22 din cele 28 de dueluri aeriene! Adică un procent de 80%, suficient cât să dea emoţii mari steliştilor la fazele fixe, la care Chelsea este o adevărată forţă! La fel ca şi în sezonul precedent, acolo unde londonezii s-au impus în faţa Stelei în returul optimilor Europa League tocmai după goluri marcate în urma unor astfel de faze.

Mata l-a „câştigat“ pe Mourinho

Însă Steaua nu trebuie să se îngrijoreze doar la fazele fixe ale lui Chelsea. În meciul c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 43 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 48 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°