Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Izvor de peste 150 de ani

Publicat in Adevarul, vineri 25 februarie 2011 ·

Mişa Anastasievici, patriot şi filantrop sârb a ridicat un monument lângă izvor, în memoria soţiei sale Cristina. Dacă vreţi să vă vă revigoraţi organismul, nu veţi regreta dacă veţi merge cu familia în acest week-end la „izvorul cu apă vie” din Clejani.

Când spui Clejani, te gândeşti imediat la celebrul „Taraf de la Clejani” şi îţi şi imaginezi palatele pe care le-au construit localnicii satului, după zeci de ani de cântat. Numai că pe lângă renumitul taraf , comuna Clejani se mândreşte cu multe alte locaţii, care mai de care mai inedite. Este şi cazul unui izvor care curge de peste 150 de ani, din satul Sterea şi pe a cărei apă, cei din zonă consideră că are puteri miraculoase. „ Am aproape 70 de ani, sunt născut în Clejani şi car zilnic apă de la izvor. Îmi pun bidoanele de plastic în căruţă şi le umplu cu apă. Familia mea consumă această apă zilnic. Noi nu avem fântână în curte, e prea scump să facem una, dar fiind aproape, venim la izvor”, spune Vasile Panait, localnic.

Izvorul Minunilor interesat de apa de la izvor

Oficialităţile locale ne-au spus că în urmă cu câţiva ani au venit la Primărie, reprezentanţi de la „Izvorul Minunilor” şi au spus că vor să efectueze nişte teste şi să obţină aviz pentru a fora în zona fântânei, pentru a săpa mai multe puţuri de unde să ia apă şi să o îmbutelieze. Aceştia au dus analize ale apei la un institut de cercetare din Bucureşti şi au constatat că apa conţine un număr însemnat de minerale, foarte bune pentru sănătate. Tocmai de aceea erau interesaţi de izvorul din Clejani. „Este ca aghiasma dumnezeiască, o poţi păstra foarte mult timp în casă fără a o ţine la rece şi nu se strică. Nu ştiu ce conţine dar noi cei care stăm în satele comunei nu avem probleme cu rinichii” afirmă o femeie care consumă apă de la izvor.

La izvor vin să ia apă locuitori din nordul judeţului

Medici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 30 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cei doi ucraineni căutaţi în Munţii Maramureşului, găsiţi pe o stâncă de unde nu se mai puteau deplasa/ Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de la Ambulanţă

News.ro acum 12 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care erau căutaţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi de salvamontişti pe o stâncă, de unde nu mai puteau nici să coboare, nici să se întoarcă pe creastă. Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°