Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ. Adevărata miză! Alegeri în Biserică!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Înalt Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a trecut la cele veşnice pe 7 ianuarie 2013. La venerabila vârstă de 81 de ani!

Ştiu că despre morţi se spune numai de bine.Personal nu am avut relaţii bune cu vlădica din Buzău. La Revoluţie, unchiul meu, regretatul preot Minea Constantin, a făcut scandal la Episcopie. Nea Costel, cel de-al doilea tată al meu, l-a fugărit pe episcop împreună cu alţi 40 de preoţi până prin Moldova. Cred că şi avea de ce! I-au scăpat urma pe lângă Neamţ.

După două luni, când s-a aşezat FSN-ul mai bine, şi lucrurile au intrat într-un normal nefiresc, dolofanul apostol al lui Hristos, poreclit de preoţie Epidemie, s-a întors în jilţ. Unchiul meu a scăpat de caterisire, dar a slujit -până la moarte- cu ficaţii fierţi în cea mai nenorocită parohie din eparhie! L-a scăpat de caterisire umilinţa mătuşii mele care s-a prezentat cu copilul handicapat la episcopie! Un semn divin! Şi ultimele brute mai au suflet! Acum că s-a sfârşit din viaţă e tardiv să-i reproşez astea. I le-am spus în faţă şi nu a avut replică. Orice om, fie el al Bisericii sau nu, are lumini şi umbre. Ştiu că sunt părtinitor, că aş putea spune lucruri despre studiile incerte în URSS, despre aşa-zisele memorii ale Arhiepiscopului Hriţcu. L-am iertat!

Am fost primul care a anunţat dispariţia Prea Sfinţitului, la rugămintea părintelui buzoian Gabor, care nu a înţeles nici până azi de ce nu s-a făcut un breaking news. De parcă eu sunt vreun patron şi dau comenzi! Da, l-am iertat cu decenţă, fără să fac precum Pamfil Şeicaru, care a scris la moartea lui Alexandru C.Constantinescu, zis Porcu, un editorial teribil: „A murit Porcu!”. Să fim decenţi! A fost un ierah al vremurilor. Nici mare, dar nici prea mic. Să nu cădem în lauda prostului gust, precum un lăutar care a spus la postul meu preferat Trinitas TV că IPS Epifanie a fost „fondator de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 39 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligaţi să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziţionare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport. „Es

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 3 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°