Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Furtuna a întrerupt trei ore circulaţia feroviară (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

Precipitaţiile căzute ieri seară au afectat cinci comune şi municipiul Piatra Neamţ.

Furtuna care a început în jurul orei 19.00 a produs pagube în comunele Alexandru cel Bun, Ţibucani, Gârcina, Bodeşti şi Dobreni. Problemele cele mai mari au fost semnalate însă pe teritoriul municipiului Piatra Neamţ: în cartierul Sarata, un pârâu şi-a ieşit din matcă şi s-a revărsat peste podul de cale ferată cu tot cu aluviuni şi buşteni.

„A fost afectat terasamentul căii ferate iar intervenţia pompierilor a durat circa trei ore. Circulaţia trenurilor a fost reluată între timp, dar cu restricţii de viteză”, a precizat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

O persoană a fost târâtă 50 de metri de ape

Tot în cartierul Sarata un bărbat care încerca să-şi scoată maşina din calea apelor a fost rănit după ce a fost târâtă 50 de metri de apele unui torent. Persoana a fost salvată de pompieri şi a fost transportată la Spital unde medicii au constatat că a suferit leziuni minore la un picior. În aceeaşi zonă, trei maşini de pe strada Plopuşor au fost avariate de aluviunile aduse de apele pârâului.

Stâlp de susţinere al unei ţevi de gaz avariat

În comuna Alexandru cel Bun, învecinată cu oraşul Piatra Neamţ, a fost avariat un stâlp de susţinere al unei ţevi de gaz metan, fapt care i-a pus în alertă pe lucrătorii de la E.On. „Există riscul ca acest stâlp să se rupă, dar furnizarea gazului a fost întreruptă şi nu e pericol pentru populaţie”, a precizat căpitanul Jugan.

Gospodării şi drumuri afectate

Furtuna din Neamţ a dus la inundarea a 35 de gospodării în comuna Alexandru cel Bun. Alte 20 de gospodării şi 5 locuinţe a fost inundate în comuna Bodeşti, iar 5 gospodării au fost afectate în Ţibucani.

Conform raportului operativ, lista obiectivelor afectate în urma precipit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 46 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 23 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°