Atmosfera geroasă de afară, cea care aruncă în ridicol maldăre de doctorate pe tema încălzirii globale, a devenit protestatară. Nemulţumirea e generală. Sunt supăraţi politicienii de la guvernare, care nu reușesc să-și armonizeze interesele de partid, și emoţiile lor le consumăm zilnic la televizor.
Aflaţi de vreo doi ani și jumătate pe baricade, comuniștii își fac încălzirea pentru un lung sezon de proteste anti-Alianţă. Deocamdată, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, duminicile, le-au luat faţa ofiţerii-patrioţi din „comitetul" lui Roșca, care și-au diversificat sloganele, explorând, mai nou, cele mai pitorești și mai vulgare registre ale limbii române.
Numaidecât au avut parte de un amplu reportaj la televiziunile de știri, care știu prin tehnici de trucaj să transforme câteva zeci de persoane în câteva mii, dar se pare că tot nu au reușit să satisfacă pofta de glorie a „comitetului".
Și-a început seria de manifestaţii de stradă și tenacea mișcare „Antimafie". Conducătorul ei, fostul consilier prezidenţial cu misiuni speciale Sergiu Mocanu, a ales o formă originală de protest, adunându-și comilitonii în faţa hotelului „Codru". Proprietarul acestuia, Vlad Plahotniuc (din relatările presei), este cel mai prosper businessman moldovean (potrivit declaraţiei sale de venit). Mocanu îl acuză de preluarea ilegală a mai multor afaceri în Republica Moldova.
Miercuri, un grup de comsomoliști au vociferat în faţa clădirii Guvernului și pentru că nimeni nu a reacţionat la subtilitatea mesajului lor („Jos Alianţa pentru euro!") au încercat să răzbată în plină ședinţă a cabinetului de miniștri, dar au fost opriţi de poliţiști. Reporterii s-au agitat, cameramanii au filmat scene inedite, îndelung savurate.
Deranjat de rumoarea de pe culoar, Vlad Filat a ieșit să vadă cine „urlă" la ușă; Eduard Mușuc, șeful contestatarilor (tot el și fostă victimă a guv