Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Studenta acuzată în crima de la Medicină spune într-o scrisoare că anchetatorii o presează

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 · ·

Carmen Bejan nu a acceptat cererea în căsătorie lansată de prietenul său, Sergiu Florea şi susţine că totul este o presiune ca să îşi assume numai ea vina crimei.

În această dimineaţă, la locuinţa părinţilor fetei din Ineu a sosit o scrisoare, semnată de Carmen în care fata le explică celor ce i-au dat viaţă că se fac presiuni majore asupra ei în timpul anchetei.

„Mi-a zis Sergiu că se însoară cu mine dacă îmi schimb declaraţia şi să le spun că eu am băgat cuţitul“, le-a scris Carmen părinţilor săi.

Ea le-a mai spus că este foarte supărată că avocata a abandonat-o în timpul audierilor şi că „avocaţii lui Sergiu şi cu el şi cu mai încă vreo trei poliţişti mi-au promis o grămadă de lucruri“, a mai scris Carmen. Fata a mai susţinut în scrisoare că nu ea este cea care l-a ucis pe Trifu Schrott.

„Dacă mai pot să vorbesc cu procurorul să le spun adevărul, acela că eu nu m-am atins să îl ucid nici nu l-am atins cu cuţitul”, le-a mărturisit Carmen părinţilor săi.

Părinţii fetei au plecat la Timişoara ca să fie alături de fiica lor şi i-au angajat alţi doi avocaţi care să o apere.

Citiţi conţinutul scrisorii maine în Adevărul

Citiţi şi

Timişoara: Studenta acuzată în crima de la Medicină este incoerentă în arest

Timişoara: Universitatea de Medicină a dublat paza în căminul bordel şi pregăteşte alte măsuri de securitate

Timişoara: Studentul acuzat de crima de la Medicină a cerut să fie testat cu detectorul de minciuni

Colegii de clasă ai studentei implicată în crima de la Medicină sunt şocaţi Locuitorii din Ineu se tem că ţiganii se vor răzbuna pe sora studentei complice în crima de la Medicină din Timişoara

Psihologii cred că autorii crimei de la Medicină din Timişoara au avut o viaţă dublă

Sergiu, studentul acuzat că a comis crima de la Medici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 37 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 13 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 52 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 36 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°