Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Veterinarul şi mecanicul din Olt, prezentaţi instanţei cu propunere de arestare

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Veterinarul din Caracal şi mecanicul auto din Brastavăţu sunt suspectaţi că fac parte dintr-un grup infracţional organizat care se ocupă cu traficul de droguri.

Paul Fârdă, din comuna Brastavăţu şi Ilie Jilcu, din Caracal au fost ridicaţi duminică noapte de procurorii DIICOT, în urma unor percheziţii efectuate la domiciliile lor. Potrivit datelor anchetei, cei doi bărbaţi erau implicaţi într-un grup infracţional organizat format din 54 de învinuiţi care acţiona pe două paliere, corespunzătoare surselor de aprovizionare cu droguri, aflate în Drobeta Turnu Severin şi Brastavăţu. "Aceştia procurau din circuitul licit cantităţi importante de droguri şi întocmeau documente false pentru justificarea consumului de ketamină în cadrul activităţii profesionale desfăşurate. Valoarea drogurilor traficate depăşeşte suma de 130.000 de lei", se arată într-un comincat la DIICOT. Oamenii legii au percheziţionat locuinţa celor doi bărbaţi, de unde au ridicat mai multe baxuri cu ketamină. Poliţiştii au reţinut-o pentru trafic de droguri şi pe concubine bărbatului din Brastabvăţu, Elena Chiliban. Aseară, femeia a fost eliberată, fiind cercetată în continuare.

Mecanicul făcea rost de ketamină de la veterinar

Vecinii bărbatului din Brastavăţu spun că nu ştiau cu ce se ocupă acesta. “El e mecanic de meserie, repară maşini. Am auzit de percheziţii. Fiul meu a fost acolo când s-au făcut, a fost luat ca martor de poliţişti. Noi nu am avut o relaţie bună cu Paul, deşi suntem vecini”, a povestit Floarea Cristea.

Conform procurorilor DIICOT, Paul Fârdă procura ketamina de la medicul veterinar şi o distribuia unor persoane din Petroşani şi Haţeg. Veterinarul elibera reţete pentru ketamină, medicament folosit pentru anestezierea animalelor mari, după care ridica produsele din farmacia la care lucra. Intra apoi pe fir mecanicul auto, care făcea livrarea mai departe. Ambii sun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°