Noutatea lui Voegelin consta in constatarea existentei unui filon religios in dezvoltarile politice moderne, care formeaza chiar nucleul dur al politicii, in interpretarea originala a acestuia. Fenomenul politico/religios este abordat in categoriile fenomenologiei religiei, datorita modului de raportare la realitate. Gnoza detine un sistem complex si autonom de simboluri, iar atitudinea sa existentiala produce un dezechilibru al constiintei. Astfel, civilizatia occidentala a devenit scena bataliei intre doua sisteme: cel greco-crestin clasic si cel gnostic. Este o batalie pe care Biserica a dus-o de secole impotriva acestui curent subteran, care a culminat in sectele milenariste medievale si in Reforma. Modernitatea semnifica, in buna masura, o dominatie a spiritului gnostic si a simbolurilor sale, cum ar fi simbolul liderului, simbolul comunitatii oamenilor liberi, al eliberarii de servitutile istoriei etc. Acestea vor amprenta toate constructele intelectuale si politice ale modernitatii, toate formele de spiritualitate alternativa: progresismul enciclopedistilor francezi, gnoza contemplativa a lui Hegel sau Schelling, pozitivismul lui Compte, rationalismul, marxismul si toate regimurile totalitare: comunismul, nationalismul, fascismul, nazismul, franchismul s.a. Gnosticismul simplifica ecuatia existentiala crestina, anuleaza constiinta neputintei umane si misterul fiintei. Ethosul gnostic se revolta impotriva atitudinii existentiale iudeo-greco-crestine, a failibilitatii si limitelor conditiei umane. Istoria este sacra, transcendentul este transferat in imanent, smerenia crestina devine aroganta profetica, ezoterismul e unul speculativ. Aceasta eshatologie imanentista a evoluat de la sectarismul medieval la ceea ce s-au numit umanism, progresivism, liberalism, pozitivism, marxism, fascism, nazism, comunism, globalism, ca un virus modern ce ia forme tot mai agresive