Sar scântei peste Atlantic. Cauza discordie între Statele Unite şi Uniunea Europeană: austeritatea bugetară. America şi-ar dori o bătălie în două etape: mai întâi să forţeze consolidarea ieşirii din recesiune şi abia în al doilea rând, în perspectiva anilor 2012-2015, să treacă la concentrarea masivă de eforturi pentru echilibrări bugetare. Şi, desigur, ar vrea să impună această strategie lumii întregi. Uniunea Europeană, în schimb, vârf de atac fiind Banca Centrală Europeană, acordă întâietate însănătoşirii bugetelor bolnave. Pentru ca, apoi, să arunce în luptă bugete sănătoase şi să pecetluiască ieşirea din recesiune.
România n-a avut încotro şi, fără prea mult zel, a decis să fie de partea Uniunii Europene. Nu neapărat din cauza solidarităţii de club, ci mai degrabă împinsă de împrejurări. Semnatarii Acordului de împrumut încheiat în primăvara anului trecut, aflat încă în derulare - Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială - ne-au pus în faţa unei oglinzi ce ne-a arătat, ceva mai clar decât reuşisem noi să vedem, că ţara se confruntă cu o problemă gravă, extrem de gravă, care, dacă nu va fi rezolvată repede şi bine, va duce negreşit la întârzierea ieşirii din recesiune. Şi, în acelaşi timp, ar putea ameninţa stabilitatea financiară a ţării. Deşi diagnosticul este violent contestat în cercuri largi ale vieţii politice, ne confruntăm în mod evident cu ruperea echilibrului - în bugetul consolidat al României - între balanţa veniturilor şi cea a cheltuielilor. Deficitul bugetar, calculat ca pondere în PIB, a fost de 5,4% în 2008 şi de 8,3% în 2009. Periculos de mare, deci. Convenţia cu semnatarii Acordului, de care depinde eliberarea următoarelor tranşe, este ca în 2010 deficitul bugetar să coboare la 6,8% iar în 2011 la 4,4%. Scăderea de la 8,3% la 6,8% şi, apoi, la 4,4% ar asigura o schimbare de tendinţă î