Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Iarnă grea pentru 70 de familii din ŞtefăneŞti

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 ·

Consiliul Local îi obligă să-şi cumpere centrale termice deşi nu au bani s-o facă Familiile sunt singurele care mai erau alimentate cu agent termic în sistemul centralizat din 20.000 de oameni cât numără oraşul.

Consiliul Local Ştefăneşti a decis ca din iarna acestui an să nu mai furnizeze căldură în locuinţele oamenilor. Asta pentru că, din cei 20.000 de locuitori cât are oraşul, doar 70 de familii erau încă branşate la conducta Termoficării.

Centrala termică este un vis

Pentru că erau prea puţini şi serviciul nu mai putea fi menţinut, cele 70 de familii sunt obligate să se încălzescă la iarnă cum pot. Toate aceste familii locuiesc la blocurile din Ştefăneşti şi posibilitatea ca ei să-şi pună sobe în apartamente nu există. Singura lor şansă pentru a nu tremura în case la iarnă este să-şi pună centrale termice.

Problema este că sunt familii cu venituri mici şi mulţi copii, care abia îşi duc traiul de azi pe mâine, iar centrala nu este, pentru ei, decât un vis. Spre exemplu, în blocul 18 din Ştefăneşti doar câteva apartamente mai sunt branşate la conducta de încâlzire centralizată. Şi asta nu pentru că aşa au vrut, ci pentru că nu au avut vreodată bani să-şi pună şi ei centrale.

Nicu, un locatar în vârstă de 57 de ani, tâmplar de meserie, şi-a cumpărat apartamentul în acest bloc în 1990. A dat pe el 67.000 de lei, iar paradoxul este că, pentru a-şi băga şi gaze a cheltuit mai mult decât a dat pe casă.

„Am dat pe gaze mai mult ca pe casă. Gazele mi le-am băgat la câţiva ani după ce am luat apartamentul. Aici nici apă rece nu am avut mulţi ani. Ce să mai zicem acum că nu vom mai avea nici căldură. N-am cum să-mi pun centrală”, spune cetăţeanul.

Legea junglei: nicio şansă pentru cei nevoiaşi

Într-o zonă în care conducta de apă rece se sparge săptămânal, unde abia acum câţiva ani s-au băgat gaze şi unde unii trăies

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 36 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 58 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°