Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Nechifor vrea să scoată din pământ monumentele uitate ale judeţului Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 1 iunie 2012 ·

Candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava şi lider al PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, vrea să scoată din pământ şi din ruine monumentele uitate ale judeţului. Nechifor a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe lângă mănăstirile UNESCO, în judeţul Suceava sunt mai mult monumente de artă religioasă lăsate în uitare, iar autorităţile judeţene nu au făcut nimic în ultimii ani pentru a le pune în valoare.

„Aceste monumente sunt pur şi simplu sunt îngropate. Consider că trebuie aduse la suprafaţă, pentru că ţin de istoria noastră, de moştenirea noastră culturală şi de tradiţia noastră”, a spus Cătălin Nechifor.

El a dat ca exemplu bisericile din secolul al XIV-lea din Volovăţ, din Nimirceni, comuna Bosanci, şi din Giuleşti, comuna Boroaia. La acestea se mai adăugă Biserica Probota Veche, din secolul XV, precum şi o biserică din anul 1487 din Milişăuţi, despre aceasta din urmă afirmând că ar putea fi reconstruită în baza planurilor şi schiţelor existente. „Aceste biserici sunt într-o stare avansată de degradare, sunt îngropate, sunt ruine, dar ele trebuie scoase la suprafaţă. Trebuie făcute lucrări de conservare pentru a le aduce într-o situaţie în care pot deveni obiective turistice, pentru că Suceava înseamnă mult mai mult decât ştim noi acum. Înseamnă o istorie foarte amplă, foarte veche şi ele pot fi introduse într-un circuit turistic, atât pe turism religios, cât şi pe turism istoric”, consideră liderul PSD Suceava.

El a subliniat că pentru fiecare dintre aceste biserici ar fi necesară câte o sumă de aproximativ 50.000 de lei pentru a le „scoate la lumină”.

Mai mult, Cătălin Nechifor a declarat că după alegerile locale intenţionează să lanseze o colectă publică de fonduri, pentru a strânge sumele necesare reconstrucţiei bisericii din Milişăuţi, construită pe vremea domnitorului Ştefan cel Mare. „O să fa

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 31 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 31 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 40 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 46 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°