Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mană cerească pentru câmpurile Brăilei

Publicat in Vocea Brailei, joi 20 iunie 2013 ·

* tarifele plătite de aceştia pentru irigaţii ar putea fi cu până la 50% mai mici * asta datorită unei ordonanţe de guvern ce permite pomparea apei în canale pe banii statului, pentru efectuarea unor probe tehnologice

Agricultorii brăileni ar putea primi, vara aceasta, un ajutor nesperat din partea statului. Concret, aceştia au şansa să plătească tarife mai mici cu până la 30 - 50% pentru irigaţii, dacă se aplică prevederile unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern în luna aprilie a acestui an. Vasile Turcitu, directorul filialei Brăila a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), ne-a explicat că OUG nr. 22 din aprilie 2013 prevede efectuarea unor probe tehnologice şi verificarea capacităţii de transport a canalelor de irigaţii, costul energiei electrice consumate pentru aceste acţiuni fiind suportat din bugetul ANIF. În aceeaşi ordonanţă se stipulează că energia consumată pentru desecarea terenurilor afectate de băltiri pe timpul iernii este acoperită tot cu bani din bugetul alocat ANIF. După cum v-am mai informat, mii de hectare arabile din judeţul Brăila au fost afectate de excesul de umiditate pe parcursul iernii şi la începutul primăverii şi mulţi agricultori au fost în pericol să îşi vadă culturile compromise, deoarece nu îşi permiteau să acopere costul operaţiunilor de desecare. ANIF Brăila a consumat pentru desecări energie electrică în valoare de 10 miliarde de lei vechi. Datorită OUG 22, aceşti bani n-ar mai trebui plătiţi de proprietarii terenurilor, fiind decontaţi de stat prin intermediul bugetului ANIF.

"Din informaţiile pe care le avem, OUG nr. 22 din aprilie 2013 are toate şansele să fie pusă efectiv în practică, deoarece a trecut deja prin Camera Deputaţilor şi mai are nevoie doar de girul Senatului. Sprijinul pe care agricultorii îl primesc datorită acestui act normativ este foarte mare. Pe lângă subvenţiona

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 47 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Teodora Munteanu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sucevei

Crai Nou acum 20 minute
Teodora Munteanu, actual viceprimar al municipiului Suceava, şi-a depus ieri candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Suceava şi cea de consilier local în CL Suceava. „Candidez independent, dar nu sunt singură” a declarat ea. Teodora Mun

Cum vor circula trenurile de metrou în perioada zilelor libere de 1 Mai şi în noaptea de Înviere

Ziare.com acum 4 ore
Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute, potrivit Metrorex, care a făcut public program

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°