Renumitul fizician, Michio Kaku a făcut câteva previziuni privind viaţa noastră, până în anul 2100, în cea mai recentă lucrare a sa, „Fizica viitorului", informează CNN.
Cum se va schimba medicina în viitor?
„Vom merge la doctor de câteva ori pe zi - ca atunci când mergem la toaletă. Diagnosticarea bolilor va fi revoluţionată. Să luăm ca exemplu cancerul pancreatic. Oamenii de ştiinţă au descoperit că este o boală ce se dezvoltă în 20 de ani în corp, însă îl simţim abia în ultima parte a acestora. În viitor, chip-urile incorporate în vasele de toaletă vor detecta proteinele ce se găsesc în celulele canceroase cu mai bine de un deceniu înainte să se formeze vreo tumoare. De fapt, acest cuvânt - tumoare - va dispărea din vocabular. Nanoparticulele vor putea ucide celulele canceroase una câte una“, susţine Kaku, citat de LA Times.
Stoparea procesului de îmbătrânire
Futurologul Michio Kaku crede că, biotehnologia ne va putea permite să stopăm sau chiar să inversăm procesul de îmbătrânire. Dacă acum ştim că îmbătrânirea reprezintă acumularea unor erori la nivel molecular, genetic şi celular, în viitor s-ar putea crea mecanisme de corectare a erorilor, care ar putea inversa procesul de îmbătrânire. Michio Kaku spune că nepoţii noştri când vor avea 30 de ani vor putea să se oprească la această vârstă, pentru mai multe decenii, dacă îşi vor dori acest lucru.
Computerele vor fi bazate pe AND sau pe proteine
„Graţie legii lui Moore, care postulează că puterea computaţională se dublează la fiecare 18 luni, avem parte de computere din ce în ce mai puternice. Totuşi, siliciul nu poate continua acest progres la nesfârşit - când pe un chip mai mic decât o unghie sunt înghesuiţi foarte mulţi tranzistori, acesta se încinge atât de tare încât se topeşte. Pentru a continua acest ritm al dezvoltării, de care economia depinde, fizicienii încearcă