Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost oficial de rang inalt din CIA face dezvaluiri

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 august 2009 ·

CIA si administratia Obama continua sa tina secrete unele informatii privind programul secret de interogare a suspectilor de terorism, cum ar fi moartea a trei detinuti si disparitia altora, a declarat un fost oficial de rang inalt din cadrul serviciilor de informatii, relateaza ABC News citat de Mediafax.

Acest oficial de rang inalt a avut acces la versiunea integrala a raportului intocmit de inspectorul general al CIA in 2004. Din cele 109 pagini ale raportului, 36 au fost complet cenzurate in editia publicata luni, iar 30 au fost redactate substantial din motive de "securitate nationala".

Portiunile cenzurate ascund descoperirile inspectorului general al Agentiei Centrale de Informatii (CIA) asupra faptelor care au condus la moartea a cel putin trei dintre detinutii din cadrul programului secret al Agentiei, a declarat acest oficial. Doi dintre acestia au murit in custodia CIA in Irak, iar al treilea in Afganistan. Investigatiile cu privire la decesul unui al patrulea detinut din Afganistan au fost facute publice in raport. Un angajat CIA a fost condamnat pentru atac in acest caz si, in prezent, isi ispaseste sentinta la inchisoare.

Portiunile cenzurate descriu, de asemenea, temerile cu privire la faptul ca aplicarea tehnicii de simulare a inecului la interogarea lui Khalid Sheik Mohammed, presupusul organizator al atentatelor de la 11 septembrie, au condus aproape la moartea acestuia. Lui Mohammed, simularea inecului i-a fost aplicata de 183 de ori, potrivit raportului. Versiunea originala a documentului face, de asemenea, referire la natura "nesigura" a simularii inecului, dar nu face nicio mentiune cu privire la efectele acesteia asupra lui Mohammed.

Cenzurata pentru public este si descoperirea inspectorului general al CIA, potrivit careia agentia nu detine informatii despre aproximativ 100 de detinuti suspectati ca a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum o ora
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Marcel Ciolacu: Aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în şedinţa de Guvern care are loc la Braşov, că Executivul aprobă indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov, el precizând că, deşi este vorba despre doa

Show-urile multimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai

News.ro acum 29 minute
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţii

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

Maia Sandu aduce Moldova in linia întâi: Semnează un pact de securitate și apărare cu UE dezavuat de Rusia

Ziua News acum o ora
Republica Moldova și UE sunt pe cale să își aprofundeze cooperarea în domeniul apărării la un nivel fără precedent, în timp ce Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei, scrie Financial Times, care dezvăluie în exclusivitate o propunere a UE. Acest

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

Ziua Constanta acum 51 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina de socializare, azi, 14 mai 2024. Iată anunțul de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional de Istorie a României:

Femeie urmărită internațional, prinsă la Craiova. Infracțiunile pentru care a fost condamnată în Italia

Ziare.com acum 32 minute
O femeie dată în urmărire internaţională după ce a fost condamnată, în Italia, la trei ani de închisoare a fost prinsă la Craiova. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat marţi, 14 mai, că poliţiştii au desfăşurat o acţiun

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°