Nici o lucrare a lui Félix González-Torres nu se numără printre cele expuse în cadrul Bienalei de Artă de la Istanbul – dar faptul că artistul american (de origine cubaneză și crescut în Puerto Rico) decedat în 1996, la 42 de ani, e sursa de inspirație a actualei ediții de bienală transpare la fiecare pas. Imaginea Bienalei pornește de la González-Torres, la fel și titlurile, general și al secțiunilor, care poartă numele unor lucrări ale lui (Untitled – cu amendamentele Abstraction, Passport, Ross – numele iubitului artistului, decedat cu cîțiva ani înaintea lui, de aceeași boală, SIDA –, History, Death by Gun), iar unele creații fac referință directă la opera lui – ca ceasurile lui Nicolás Bacal și cele două monede (doi euro, o liră turcească) aproape identice din Perfect Lovers, lucrarea artistului Ahmet Ögüt, ambele trimițînd la Untitled (Perfect Lovers) a lui Félix González-Torres.

Spre deosebire de anii trecuți, cei doi curatori, Jens Hoffmann și Adriano Pedrosa, au optat pentru un singur spațiu de expunere (Antrepo, lîngă muzeul Istanbul Modern) și nici un eveniment performativ sau discursiv (conferințe etc.). Nici urmă din spectaculosul orașului, nici măcar Depo (fostul depozit de tutun) sau fosta școală grecească n-au mai fost pe harta curatorilor. Nici despre artiștii și lucrările invitate nu s-a știut mare lucru înainte de deschiderea de pe 15 septembrie – pentru că, spun curatorii, s-a dorit evitarea marketingului tipic de bienală (abia după deschidere s-a dovedit că această ediție a Bienalei de la Istanbul cuprinde, de pildă, un număr excepțional de lucrări comisionate). În comunicatele de presă ca și în interviurile date, curatorii și-au afirmat accentuat interesul pentru practica display-ului, pentru simplificarea discursului expozițional, pentru întoarcerea la estetic, primînd asupra conținutului și a implicării socio-politice, pentru