Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga, respectiv Roberta Anastase, i-au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, în care apreciază că ar fi "utilă" amânarea vizitei acestuia "pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale". "Pentru România şi Ungaria, existenţa comunităţii maghiare din Transilvania şi reprezentarea politică a acesteia pot constitui un liant puternic. Sperăm că veţi înţelege că, pentru aceasta, este imperios necesar ca participarea la procesul democratic românesc a reprezentanţilor acestei comunităţi să fie liberă de orice ingerinţă", susţin în scrisoare preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi preşedintele Senatului, Vasile Blaga.
În finalul scrisorii se menţionează că, "dat fiind calendarul eminamente politic al acestei perioade", preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului consideră "utilă amânarea vizitei" pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale.
"Suntem convinşi că o asemenea decizie ar permite evitarea unor eventuale neînţelegeri şi ar da expresie celor mai bune tradiţii de dialog şi responsabilitate din relaţiile noastre", se precizează în scrisoarea semnată de Blaga şi Anastase.
În plus, cei doi lideri politici spun că dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii celor două state "impun nevoia unor politici publice echitabile şi curajoase, ferite de derapaje de orice natură". "Perioade precum cea pe care o traversăm acum cer mai mult ca oricând disponibilitate pentru un dialog responsabil, moderat şi constructiv care să vizeze întărirea legăturilor dintre statele noastre şi apărarea intereselor comune ale cetăţenilor noştri pe plan european şi global. într-un asemenea moment, România şi Ungaria au ocazia de a demonstra că îşi înţeleg obligaţiile şi responsabilităţile care decurg din subscrierea la u