Condusă cu măiestrie de dirijorul estoniano-american Paavo Järvi, Orchestra din Paris are atâta individualitate, încât şi-a afirmat puternicul sound francez încă de joi, de la primul concert.
Articol realizat de Mioara Bâscă
Pentru melomanul împătimit care se îndreaptă spre sălile de concert, fiecare eveniment muzical al Festivalului „Enescu“ este o nouă provocare. Să asculţi „pe viu“, unele dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii este o bucurie şi o chemare subliminală la o cunoaştere sau recunoaştere a unor valori artistice diferenţiate doar de subtilele varietăţi cromatice ale interpretării. Doar aşa se descoperă consistenţa conceptului de personalitate a orchestrei, a sonorităţii specifice, a expresivităţii unice.
Condusă cu măiestrie de dirijorul estoniano-american Paavo Järvi, Orchestra din Paris are atâta originalitate şi individualitate încât şi-a dezvăluit şi afirmat puternicul sound francez încă de la primul concert (n.r- joi, 5 septembrie). Este evidentă rotunjimea sunetelor, evoluţia lor în spaţiul sonor şi agilitatea graţioasă a articulării frazelor muzicale.
Discursul muzical se structurează într-o dramaturgie a ideilor sonore, într-o naraţiune ce reverberează fascinant. Interpretarea Uverturii Corsarul de Hector Berlioz a fost un exemplu elocvent, o piesă de teatru sonoră pusă în scenă de dirijor. El a spus povestea modelând sunetul orchestrei de la catifelat până la monumental şi categoric, în funcţie de cerinţele partiturii. Instrumentiştii din orchestră au răspuns prompt şi abil, dezvăluind o lume întreagă în doar câteva minute.
Tumultul acumulărilor sonore
În aceeaşi notă de scenariu dramatic a fost interpretată şi Simfonia a treia în do minor „cu orgă“, op. 78 de Camille Saint-Saëns. Încă din preludiul introductiv s-a impus o atmosferă linişti