Clinica de Urologie şi cea de Boli Infecţioase ale Spitalului Clinici Judeţean Mureş au fost reabilitate şi dotate cu aparatură de ultimă generaţie.Printre aparatele cu care medicii mureşeni se numără şi cel de Litotricţie renală, care permite spargerea şi celor mai mici calculi renali.
Pacienţii mureşeni, dar şi cei din judeţele învecinate se pot bucura de tratamente performate în clinicile modernizate şi dotate cu aparatură de ultimă generaţi ale Spitalului Judeţean Mureş.
Valoarea investiţiilor este de 11.767.498 de lei, iar sumele au fost alocate Din bugetul Ministerului Sănătăţii şi cel al Consiliului Judeţean Mureş. Printre secţiile modernizate se numără Clinica de Urologie şi Clinica de Boli Infecţioase, dar vineri au fost inaugurate şi noua spălătorie a spitalului precum şi noul sediu administrativ. „Investiţiile s-au făcut pe timp de trei ani, dar fiecare clinică oferă servicii cu aparatură modernă de nivel mondial. Asigurăm nu numai servicii dar şi siguranţă pentru bolnavii care sunt în sistemul spitalicesc mureşean”, a precizat Lokodi Edita, preşedintele CJ Mureş.
Aparatură de peste 7 milioane de lei
Cele mai multe investiţii au fost făcute la Clinica de Urologie, unde s-a achiziţionat aparatură medicală în valoare de peste 7 milioane de lei. Printre secţiile dotate se numără şi Compartimentul de Litotriţie extracorporală. Aici s-a achiziţionat cu un aparat ultraperformant, capabil să descopere şi să distrugă şi cele mai mici pietre la rinichi, fără intervenţie chirurgicală. În prezent, aparatul de spargere a calculilor renali este încă funcţional, dar are o vechime de peste 20 de ani, iar medicii nu mai găsesc piese de schimb pentru acesta. În clinica mureşeană au fost realizate peste 20.000 de intervenţii cu vechiul aparat, dar medicii speră ca numărul acestora să crească, odată cu achiziţia noului dispozitiv medical. Clinica de Ur