Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Un rezultat negativ în raportul ONU pentru statul sirian va genera intervenţia militară

Publicat in Mediafax, marți 27 august 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că un rezultat negativ pentru statul sirian în raportul experţilor ONU privind investigarea folosirii armelor chimice va genera o intervenţie militară externă pentru îndepărtarea regimului actual, adăugând însă că recomandă prudenţă până la acest rezultat.

"Speranţa noastră este că în Siria nu s-a produs un atac chimic ordonat de partea guvernamentală. Am convingerea că un rezultat negativ pentru statul sirian în raportul experţilor ONU va genera intervenţie militară de dimensiuni suficiente pentru îndepărtarea regimului. De aceea, vreau să fim extrem de precauţi ca în momentul în care se va impune decizia, cu certitudine o vom comunica şi o vom lua, dar până atunci recomand prudenţă", a afirmat Băsescu, la întâlnirea cu ambasadorii români de la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că prudenţa adoptată de România are o limită şi nu va avea rezerve dacă i se va cere o solidarizare cu aliaţii săi indiferent că vine în urma unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, a NATO sau "la nivelul statelor occidentale".

"Într-un asemenea tablou, cred că România trebuie să rămână consecventă. Sigur că vedem declaraţii legate de un stat sau altul, de întâmplări pe teritoriul unui stat sau altul, abordări mai mult sau mai puţin îndreptate spre abordări militare, dar pentru România esenţa este, în opinia mea, consecvenţă şi prudenţă. Sigur, prudenţa noastră are o limită, şi anume aceea în care dacă ni s-ar cere să ne solidarizăm cu aliaţii noştri. O vom face fără rezerve. Dar până când acest lucru se întâmplă, opţiunea mea este pentru prudenţă şi pentru menţinerea liniilor de politică externă pe care le-am avut până acum(...). Prudenţa nu poate merge însă până la a nu fi solidari cu aliaţii noştri dacă la nivelul Consiliului de Securitate sau la nivelul NATO sau la nivelul statelor occidentale se va lua o decizie sau a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 13 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 13 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°