Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Prietenia» dintre Copos si Mircea Lucescu se mentine printr-un santaj reciproc!

Publicat in HotNews, sâmbătă 20 august 2005 ·

Prietenia dintre George Copos si Mircea Lucescu imbraca haine dintre cele mai diverse, dar, in actuala conjunctura, ea reprezinta, de fapt, un santaj reciproc. Perioada petrecuta de actualul antrenor al lui Sahtior in Giulesti nu a fost lipsita de peripetii.

Astfel, se stie ca, la un moment dat, stilul experimentatului antrenor a fost pus la indoiala, Copos declarand cu substrat ca "Mircea Lucescu este prea mare pentru Rapid".

Declaratia presedintelui Rapidului venea, stranie coincidenta, in momentul in care "Il Luce" inaintase spre aprobare o lista cu achizitii pentru returul sezonului 1999-2000, lista care cuprindea, printre altele, si numele lui Razvan Lucescu, fiul sau!

Patronul Rapidului a considerat, ca mai intotdeauna, ca aceste transferuri costa prea mult si a sugerat ca lui Lucescu i-ar sta mai bine peste hotare, unde sa culeaga performanta, desi reputatul antrenor castigase in anul anterior titlul de campioana cu Rapid!

«Il Luce» i-a dat peste nas

Ceea ce nu stia Copos era ca Lucescu avea in maneca asul numit "Internazionale Milano", iar pe 1 decembrie 1999, antrenorul lua drumul Italiei. In planul afacerilor, tehnicianul avea in tara o fabrica de incaltaminte la Iasi, dar profitul acesteia nu era nici pe departe cel scontat, astfel ca, in scurt timp, datoriile nu au intarziat sa apara.

Lipsa contractelor ferme cu strainatatea, avand in vedere ca fabrica lucra in principal pentru export, a contribuit la formarea unor stocuri masive, ce duceau mai mult ca sigur spre intreruperea activitatii.

George Copos, ale carui "reusite" financiare formasera deja imperiul Ana Group, i-a propus lui Lucescu, in primavara lui 2000, cand acesta se intorsese in tara dupa "dezastrul" milanez, ca il ajuta sa vanda firma cu tot cu datorii, daca acesta va investi suma obtinuta in concern.

@N_P

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Buzău - Incident la aterizarea unei aeronave civile de mici dimensiuni - FOTO

News.ro acum 23 minute
O aeronavă civilă a aterizat vineri după amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime.

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum o ora
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum 56 minute
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 27 minute
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 3 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°