Dacă e să nu-mi placă ceva, de 1 Decembrie, nu este nici parada militară de care se plânge CTP, nici fasolea și cârnații îndesați pe gâtul poporului cu marketing TV, nici ciondănelile politicienilor. Mă irită o frază pe care ne-o propun, și nu neapărat din rea-intenție, cei care îndeamnă la calm și frăție: ”Nu vă mai certați, măcar azi, de Ziua Națională”.
Ați înțeles sensul ascuns. Adică, a ne certa în restul anului ține cumva de o normalitate a locului. Totul e să luăm o pauză de Ziua Națională. Într-un astfel de moment, ”nu se cade” să te iei la harță, indiferent de subiect. De fapt, nu e doar cazul lui 1 Decembrie. Armistițiul poate fi extins asupra tuturor sărbătorilor în care suntem invitați la pioșenie și bună-cuviință, fie că vorbim de Sfântul Ion, de Crăciun, de Paște sau de Sfânta Maria. În general, când calendarul ne oferă prilej de evadare din spațiul cotidianului nostru vulcanic, auzim astfel de propuneri pacifiste.
Fraza de mai sus definește în fapt comportamentul nostru public parcă dintotdeauna. Ne-am obișnuit atât de mult să ne hărțuim în societate – pe stradă sau la televizor, nu contează locul – încât ne furăm singuri căciula încercând să ne mințim frumos cu îndemnuri gen ”Măcar azi nu vă mai certați”.
Din această perspectivă, ideea Antenei 3 de a pune capac scandalului politic de Ziua Națională mi-ar fi putut lăsa același gust amar pe care mi l-ar fi provocat orice propunere similară. Însă, atunci când televiziunea familiei Voiculescu face un astfel de gest e bine să te gândești de două ori înainte de a-l arunca în derizoriu sau a-l pune pe seama unor interese oculte ale dirijorilor din culise. Sigur, poți să pleci de la ideea – iar aici suntem experți mondiali în materie – că orice gest surprinzător de normalitate are în spate un scop malefic. Da, însă atunci niciun ajutor nu mai are valoare umană.
E ca și cum ai spune că