Iosif Sava (1933-1998) a fost un spirit nobil, un umanist dintr-o specie ce pare, din nefericire, sortita extinctiei. A intruchipat cu pasiune, rafinament si eleganta, tot ceea ce inseamna respect pentru valori. A fost un mare critic muzical si o constiinta democratica in sensul real al cuvantului. Nu se temea sa fie incomod, dar stia, cu o naturalete rar intalnita, sa fie gazda ideala pentru cei onorati a fi invitatii Eutherpei. Stia sa insufleteasca o discutie, contopea cu talent de magician temele cele mai abstracte cu acelea de o cat se poate de mundana concretete. Era un visator, un personaj utopic, traia in propria Castalie si se scutura indignat cand avea de-a face cu mojicia, cu tupeul, cu amatorismul. In experienta mea, doar Horia Patapievici a reusit sa fie la fel de gentil, subtil si incitant in dialogurile purtate in emisiunile de idei. Este vorba de ceea ce, reluand o formulare a marelui critic Lionel Trilling, numesc obligatia morala de a fi inteligent.
Era pe 18 ianuarie 1997 cand am avut norocul sa fiu invitatul legendarului domn Iosif Sava. Era la o zi dupa lansarea, la Uniunea Scriitorilor, a traducerii romanesti a cartii mele “Reinventarea politicului” aparuta, in traducerea lui Alexandru Vlad, la Polirom. Vorbisera N. Manolescu, Mircea Mihaies, Alina Mungiu-Pippidi, Mircea Dinescu si Dan Pavel. Era perioada euforica de dupa alegerea lui Emil Constantinescu ca Presedinte al Romaniei.
Au fost prezenti in emisiune Mircea Mihaies, Ioan T. Morar si Silviu Lupescu. Il intalnisem prima oarpe Iosif Sava cu cativa ani mai devreme, la o lansare de carte urmata de o cina. Mi-a spus ca ar dori sa vin intr-o emisiune a sa. Recunosc ca eram inhibat, il stiam inca din anii de dinaintea plecarii mele din tara, era un interlocutor redutabil, un adevarat vulcan de de amintiri, paranteze, reflectii, maxime, se plimba prin cultura cu o siguranta care p
