Duminică am avut împreună cu colaboratorii mei de la Serviciul Umanitar pentru Penitenciare o acţiune de anvergură care m-a marcat atât pe mine cât şi pe ei.

Ne-am propus cu ocazia sărbătorilor de iarnă să facem o bucurie deţinuţilor nevizitaţi de familie datorită lipsurilor financiare ajutându-i să fie împreună cu ocazia unei serbări ţinute de un cor de copiii.

Departamentul socio-educativ din Penitenciarul Codlea ne-a pus la dispoziţie o listă cu 16 persoane private de libertate cărora urma să le aducem copiii şi soţiile sau soţii.

Acest lucru nu urma să fie uşor deoarece adresele erau destul de răspândite în judeţele Braşov şi Covasna.

Părea chiar periculos ce ne-am propus să facem şi, de aceea, responsabilii din Penitenciar ne-au sugerat să apeleze la autorităţile locale pentru a anunţa familiile infractorilor să vină la o anumită oră în faţa primăriei pentru a-i duce cu maşinile noastre la acea serbare.

Însă, din prea mult curaj, am refuzat acest ajutor afirmând că nu ne este frică să pătrundem în cartierele sau satele locuite de ţigani chiar dacă unii dintre ei se aflau închişi la Codlea pentru fapte grave. De aceea am avut parte de diferite peripeţii iar pe viitor nu vom refuza ajutorul autorităţilor.

Am avut timp aproape o lună pentru a pune la punct toate detaliile acestei acţiuni şi, acum, privind în urmă, realizez că am fi avut nevoie de două luni pentru ca totul să meargă bine.

Acţiunea a fost grea şi complicată.

În primul rând a fost necesar să găsesc voluntari să se implice într-o acţiune care avea loc în preajma sărbătorilor când toată lumea e ocupată până peste cap.

Apoi a fost necesar să găsesc persoane dispuse să sponsorizeze cadourile ce urmau să fie oferite atât copiilor şi mamelor lor cât şi deţinuţilor ce urmau să fie prezenţi la manifestare. Şi ştim că banii nu prea ne ajung de sărbători.