Spre Anchorage deci, cel mai mare oraş al Alaskăi. Spre Anchorage, spre Anchorage, dar nu aşa oricum! Ideea nu era doar să ne plimbăm lejer prin capitala culturală a ţinutului alb, ci şi să ne pregătim psihic (şi oarecum fizic) pentru ce avea să urmeze... Plecarea din Vancouver spre Anchorage nu a fost atât de simplă. Şi mă refer aici la capitolul bagaje. Nu atât la dimensiuni, cât la... conţinutul lor: aparte, bazat pe lucruri stricte ca şi ţinutul în care plecam. Astfel, am fost avertizaţi să avem bagaje medii, care să conţină "lucruri uşoare şi împachetate frumos"! Atenţie: lucruri uşoare nu însemna deloc că îmbrăcămintea groasă ar ieşi din calcul. De asemenea, trebuia să avem la noi "încălţăminte rezistentă la apă, cu talpă groasă şi solidă şi cusături rezistente, geacă groasă, jachetă de ploaie şi pantaloni impermeabili".

Chiar dacă ne îmbarcăm din Anchorage pe un vas de croazieră (unde, teoretic, nu îţi lipseşte nimic), capitolul "fleacuri"care nu trebuiau să lipsească din bagaj mi-a plăcut în mod deosebit: "lanternă cu baterii şi bec de rezervă, ochelari de soare şi curea, cremă de soare şi balsam de buze, cremă contra insectelor, aparat foto, film, baterii, bandană, binoclu"! Prin urmare, iată că eu, care credeam că voi străbate Alaska în pulovărul meu pufos croşetat de mama, în geaca la fel de pufoasă primită cadou de la Alina şi în bocancii milităroşi cu care m-au dotat fetele mele, m-am pomenit în bagaj cu o grămadă de chestii pe care nici măcar complicata călătorie pe care am făcut-o acum doi ani în Africa nu le-a presupus.

POPULAŢIA

Şi uite aşa, burduşiţi cu "bagaje medii" am zburat spre Anchorage, având şi un bagaj psihic cam greu, deoarece îmi dădeau târcoale tot felul de întrebări şi poveşti. Pentru că dacă pe vremuri în ţinutul alb începea goana după aur, acum începea pentru mine goana după cunoaştere. Pe tot timpul