Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 Decembrie. Mihai Bendeac se întoarce la TV din 2013

Publicat in Pagina de media, luni 3 decembrie 2012 ·

ÎNAPOI PE TV. După mai bine de jumătate de an în care a stat departe de lumea televiziunii, Mihai Bendeac este pregătit să revină la TV, scrie ziarul Click!.

Revenirea în lumina reflectoarelor va avea loc după Anul Nou, după cum anunţă vedeta pe reţelele de socializare. Actorul este hotărât să facă doar ce îi place şi mărturiseşte că se apucă serios de muzică.

“Vă anunț cu bucurie că, după Anul Nou, MĂ ÎNTORC ÎN TELEVIZIUNE. Așa cum sunt. Mai slab cu 10 kg, mai matur și, sper, mai om. Un pic mai om.. Totodată, cu voia dumneavoastră, la care plusez și eu cu decența de a nu ma considera neaparat cântăreț, pe lângă teatru (unde voi fi mult mai prezent decât în ultimii ani), am să mă ocup serios și de muzică. Ce voi face la tv? Nu vă pot spune încă despre ce e vorba. Dar e ceva ce simt. Ce-mi place. Ce-mi aduce bucurie. Fiindcă doar ce-mi face bucurie transmite bucurie”, a scris Bendeac pe Facebook.

Mihai Bendeac se apucă de muzică: «După Anul Nou mă întorc în televiziune»

MESAJ CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ. Cinci dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au trimis, vineri, Comisiei Europene, o scrisoare deschisă în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului, potrivit Mediafax.

Documentul este adresat membrilor CE Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, şi Androulla Vassilliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism, tineret şi sport, şi este semnat de Ioan Onisei (vicepreşedinte CNA) şi membrii Consiliului Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Mircea Valeriu Deacă şi Valentin Jucan.

“Actul Guvernului aduce importante prejudicii industriei şi ne ridică îngrijorări majore cu privire la funcţionalitatea statului de drept în România, având în vedere că emiterea Ordo

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°