Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au confiscat la sfârşitul acestei săptămâni 1050 de pachete cu ţigări de provenienţă Serbia în mai multe acţiuni desfăşurate pe linia combaterii combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale.
Ţigările aparţineau unor cetăţeni din localităţile Turnu Severin şi Cujmir, care nu aveau documente de provenienţă a mărfii şi erau destinate comercializării pe piaţa ilegală din localităţile de domiciliu ale acestora.
„În cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit de ţigări netimbrate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au oprit în seara zilei de 11.08. 2012, ora 21.30, la un filtru organizat la intrarea în localitatea Gura Văii pe conducătorul unui autoturism Audi, despre care deţineau date că se ocupă cu traficul ilegal de ţigări", a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
La controlul autoturismului aparţinând lui C. Laurenţiu, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Turnu Severin, oamenii legii au descoperit în rezervorul autoturismului, într-un loc special amenajat cantitatea de 600 pachete de ţigări marca Fast, Winston şi Pall Mall (cu timbru Republica Serbia), pentru care acesta nu avea acte de provenienţă.
C. Laurenţiu a declarat că a cumpărat ţigările din localitatea Gura Văii cu suma de 700 euro cu scopul de a le comercializa în municipiul Turnu Severin.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit severineanului lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fară a fi marcate sau marcate necorespunzător
O oră mai târ