Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: La omul sărac nici fondurile europene nu trag

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Potrivit unui studiu lansat de Fundaţia Soros primăriile mici se descurcă greu cu accesarea fondurilor europene, cele mai vitregite fiind cele din mediul rural. În general, primăriile au bătăi de cap cu modificările criteriilor de eligibilitate în timpul aplicării sau cele apărute în ghidul solicitantului, dar şi cu lipsa cofinanţării, volumul mare al documentelor necesare şi lipsa transparenţei.

Studiul, lansat la Cluj-Napoca zilele trecute de către reprezentanţii Fundaţiei, relevă faptul că cei bogați (primăriile cu un buget local mare) sunt cei care accesează fonduri europene și se dezvoltă de pe urma acestora.

Dacă mai bine de un sfert dintre primăriile „bogate” au depus cel puţin trei proiecte, doar 5-8 % dintre primăriile cu venituri reduse au făcut acest lucru. Din acest punct de vedere există diferenţe nu doar între regiuni cât şi în interiorul lor, sau în interiorul judeţelor. Cele mai vitregite sunt comunele cu populaţii de aproximativ 2.000 de locuitori sau mai mici.

La nivelul Clujului, dintre cele 80 de localităţi (cinci municipii, un oraş şi 74 de comune), doar nouă nu au depus niciun proiect în perioada 2007-2009, dar situaţia pare să se fi îmbunătăţit între timp.

Ce obstacole întâlnesc primarii

Comuna Vad apare în studiul Soros ca neavând niciun proiect depus pentru fonduri structurale în perioada 2007-2009. Cu toate acestea, primarul spune că ar fi fost unul. „Am depus câteva proiecte în ultima perioadă. Am depus puţine pentru că ştiam că oricum le vom pierde, că nu vom fi eligibili, că nu îndeplinim unele condiţii. Nu ne-am permis să cheltuim, astfel, bani pe avize şi studii”, spune primarul din Vad, David Prunean.

Potrivit acestuia, comuna se află la o distanţă mare de oraşe, fiind oarecum izolată, „departe de investitori”, iar satele sunt „împrăştiate” pe 77 de kilometri pătraţi. „Este foarte greu să adminis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 59 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 27 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, Stelian Ion susține că a fost sesizat că numele său apare în listele de susținători ai partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Stelian ion menționează că a depus o solicitare la Biroul Elect

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°