Doi angajaţi din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj, inspectorul-şef şi un inspector de trafic, au fost reţinuţi ieri, în urma unei flagrant organizat de procurorii DNA.
Potrivit procurorilor Anticorupţie, inculpaţii Sorinel Beşteliu, inspector-șef al ISCTR Dolj, şi Marius Sîrbu, inspector de trafic în cadrul aceleiaşi instituţii, sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită și trafic de influență.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2-7 noiembrie 2013, Sorinel Beșteliu, în calitate de inspector-șef judeţean Dolj al Inspectoratului Teritorial nr. 6 din cadrul ISCTR, împreună cu subalternul său Marius Sîrbu „au pretins şi primit suma de 5.000 de euro de la patronul unei societăţi de transport marfă, denunţător în cauză, pentru ca ambii inculpaţi să determine personalul din cadrul instituţiei să nu aplice sancţiuni contravenţionale societăţii de transport marfă şi angajaţilor acesteia“, au precizat procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Ieri, cei doi craioveni au fost reţinuţi în baza unor ordonanţe emise de procurori, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Inspectorii ISCTR se ocupă cu verificarea activităţilor de transport rutier, de siguranţa transporturilor rutiere, dar şi cu verificarea stării tehnice a vehiculelor rutiere.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, inspectorul-şef Sorinel Beşteliu deţine un teren intravilan de 300 mp în comuna Vârvoru de Jos, un apartament cumpărat printr-un credit imobiliar în 2003 şi o Toyota Avensis luată în leasing în 2007. Beşteliu a contractat două credite, unul de 170.000 de lei, scandent în 2032, respectiv unul de 9.000 de euro scadent în 2016. În anul 2012 a avut un venit salarial de 40.056 de lei, iar soţia sa - 19.500 de lei. În schimb, inspectorul Sîrbu