Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii religioși și ecologiștii încearcă să rezolve problemele de mediu

Publicat in Adevarul, joi 10 martie 2011 ·

Academia Civică Bihor organizează împreună cu Clubul Kiwanis Oradea şi Zona Metropolitană Oradea un simpozion naţional despre ecologie şi religie care se va desfăşura în 11 şi 12 martie la Hotelul Continental Forum şi la Centrul Don Orione din Oradea.

"Simpozionul reuneşte reprezentanţi ai societăţii civile şi ai diferitelor religii şi confesiuni din România, în încercarea de a găsi căi de colaborare şi de acţiune pentru formarea unei atitudini mai responsabile faţă de natură. Degradarea accelerată a mediului, cu efecte dramatice asupra biodiversităţii şi condiţiilor de viaţă pentru oameni, este cauzată de stilul de viaţă consumist, preponderent materialist, în contradicţie cu preceptele tuturor religiilor. De aceea, religia are un rol esenţial în educarea oamenilor în spiritul respectului pentru Creaţie", spune Orlando Balaș, director de programe al Academiei Civice Bihor.

Conducători şi reprezentanţi ai cultelor din România vor prezenta modul în care este văzută problema responsabilităţii faţă de natură de către religia, respectiv confesiunea lor. Printre vorbitori se numără PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic, PS Böcskei László, episcop romano-catolic, preoţii Mátyás Attila (biserica luterană), Laurenţiu Lazăr (biserica ortodoxă), Farkas Zsolt (biserica reformată), rabinul Abraham Ehrenfeld şi dr. Mohamed Osman, preşedintele Asociaţiei Culturale Islamice din Bihor.

Povestea celui mai ecologist călugăr

Pastorul baptist Daniel Tanc va dezbate tema relaţiei dintre ecologie şi religie, pe care a tratat-o şi în lucrarea sa de doctorat. Călugărul franciscan Mihai Vătămănelul va prezenta modelul de viaţă al Sfântului Francisc de Assisi, considerat de mulţi ca fiind primul ecologist. Călugărul orionin Mihai Fechetă va vorbi despre educaţia concretă pro-natura pe care o dă tinerilor de la clubul de cercetaşi pe care îl îndrumă.

De asemenea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 52 minute
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum 29 minute
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 10 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum 39 minute
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum o ora
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Lupta lui Mike Tyson cu Jake Paul, star de pe YouTube, va fi considerată meci profesionist de box

HotNews acum 40 minute
Mike Tyson (58 de ani, fost campion mondial la categoria grea) și Jake Paul (vedetă de pe YouTube) se vor întâlni pe 20 iulie. Partida de box va fi considerată una profesionistă. Mike TysonFoto: Allen J Schaben/Los Angeles Times / Shutterstock Edito

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 2 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°