Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România-Ungaria / LIVETEXT Suporterii se pregătesc de meci. Trenul care îi transportă pe unguri ajunge la ora 14 în Bucureşti. Poliţiştii sunt în alertă

Publicat in Adevarul, vineri 6 septembrie 2013 ·

Trenul cu suporteri maghiari va sosi în Bucureşti în jurul orei 14. Forţele de ordine sunt în alertă, efective numeroase de jandarmi şi poliţişti fiind detaşate pentru a-i însoţi pe unguri pe tot parcursul zilei.

UPDATEClick! scrie că în urmă cu puţin timp s-a petrecut un incident incredibil la arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, unde un grup de fani maghiari i-a atacat la antrenament pe jucătorii lui Dinamo, aflaţi în mijlocul şedinţei de pregătire condusă de Gigi Mulţescu. Maghiarii, aflaţi cel mai probabil în zona Ştefan cel Mare din drumul lor de la Gara de Nord, s-au oprit la stadionul Dinamo. Văzând că pe teren sunt jucătorii lui Mulţescu, fanii unguri - mulţi dintre ei în stare avansată de ebrietate- au vrut să sară gardul pentru a intra pe gazon. Unul singur a reuşit şi chiar înainta ameninţător către fotbalişti.

Văzând că se apropie, unul dintre dinamovişti l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului. Rănitul s-a ridicat rapid şi a reuşit să-l lovească cu pumnul pe un alt jucător, apoi a fost prins şi pus la pământ de ceilalţi dinamovişti, mai scrie sursa citată.

Aproximativ 1.000 de fani ai Ungariei s-au strâns deja în centrul Bucureştiului, mai precis în zona Unirii, fiind flancaţi de jandarmi şi de poliţişti. Imediat după ce vor sosi şi ceilalţi 1.500 cu trenul, aceştia vor face joncţiunea şi vor fi transportaţi către Arena Naţională. Trenul cu suporteri maghiari va ajunge la ora 14 în Capitală.

Accesul pe Arena Naţională este permis începând cu ora 18.00. Oficialii FRF le-au transmis suporterilor naţionalei României să vină din timp la stadion pentru a evita formarea cozilor la porţile de acces.

CITIŢI ŞI:

Avancronica partidei România-Ungaria. Echipele probabile, clasamentul grupei D şi istoria meciurilor directe dintre cele două selecţionate

Romania-Ungaria / Fotbal, naţionalism şi un derby fără de sfârşit: rivalit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 53 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 43 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°