S-a spus că a fost primul scriitor profesionist, pentru că toată viaţa n-a avut altă sursă de venit decât scrisul.

În apropiere de Cotnari, în judeţul Iaşi, Hodora este un sat adormit de soare cu uliţe prăfuite, a cărui soartă pare de mult timp hotărâtă. Casele joase au prispe umbrite. Câteva bătrâne stau pironite în poartă, uitându-se la sătenii care vin de la coasă, pe lângă caii care trag alene căruţele cu fân.

Aici, la conacul bunicilor săi, Iordache şi Smaranda Co­mo­niţă, s-a născut acum 117 ani Cezar Pe­trescu, la 1 decembrie 1892. Era primul din­tre cei şapte copii ai soţilor Olga şi Di­mitrie Petrescu. Conacul Comoniţă a fost complet distrus în timpul primului răz­boi mondial şi nu a mai fost reconstruit. Scriitorul nu a fost legat de acest loc, ci mai mult de Iaşi şi ulterior de Bu­cu­reşti şi Buşteni, unde este casa sa me­mo­rială.

Pu­ţine amintesc în acest să­tuc de Cezar Pe­trescu, un bust şi câteva măr­tu­rii de familie lăsate şcolii, în anul 1980, de Silvia, Şte­fania, Aurelia, Smaranda şi Corina, su­rorile scriitorului, pentru a mar­ca totuşi locul în care acesta s-a năs­cut.

Tinereţea lui Cezar Petrescu a fost profund marcată de boală şi depresii. în 1911, în anul II de facultate, la Iaşi, contractează o tuberculoză ganglionară, fi­ind operat în 1913. În ceea ce priveşte cariera, cu toate că a ab­solvit Dreptul, nu a do­rit să profeseze niciodată.

Dar cel mai dra­matic moment este acela din mai 1918, când în urma unei partide de cărţi cu ofiţeri străini la care a pierdut o sumă mare de bani, pe care a achitat-o din sa­la­riile funcţiona­rilor din plasa unde era subprefect, a încercat să se sinucidă cu mangan. "Sper că mă vei ierta de ne­plă­ce­ri­le ce v-am făcut în inutila-mi viaţă. Am fost un biet animal, nici mai bun, nici mai rău decât celelalte muritoare", scria atunci Cezar Petrescu.