Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima bancă de stat de celule stem

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 mai 2012 ·

Românii care au nevoie de transplant vor avea acces la celule stem de la donatori neînrudiţi, atât din ţară, cât şi din stăinătate.

La Institutul Clinic Fundeni, s-a deschis ieri prima bancă de celule stem dintr-un spital de stat.

Anual, în România, circa 100 de persoane au nevoie de transplant, iar pacienţii care nu găsesc donator compatibil sunt trimişi în străinătate.

Costurile se ridică la 100.000 de euro, iar viaţa pacientului e pusă în pericol, pentru că transferul în altă ţară este anevoios.

În scurt timp, astfel de intervenţii se vor face în spitalele româneşti, gratuit, după ce, în viitorul apropiat, se va finaliza Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari.

"Registul presupune accesul pa­­­cienţilor la celule de la donatori neînrudiţi pentru transplant, atât din Registrul Naţional, cât şi din Registrele Internaţionale interconectate la acesta’’, a explicat dr. Carmen Orban, managerul Institutului Fundeni.

Celule stem sunt folosite în tratarea a peste 70 de boli, printre care şi leucemia. Pot fi prelevate din măduva osoasă, sângele periferic şi ombilical. Primele două pot fi recoltate de la adulţi sănătoşi, iar sângele ombilical poate fi stocat doar la naştere şi are un procent mai mare de compatibilitate.

Conform statisticilor, din 500 de femei care nasc zilnic în România, doar 150 aleg să stocheze celule stem.

Prelevarea exclusivă

Celulele stem din sângele ombilical la naştere pot salva vieţi, dacă mamele acceptă să doneze. Prelevarea se face gratuit, iar celulele vor fi disponibile pentru orice persoană bolnavă.

Dacă, însă, mamele doresc prelevarea exclusiv pentru copilul lor, se adresează băncilor private, unde prelevarea şi stocarea se plătesc.

"Pacienţii nu vor plăti nimic, toate cheltuielile sunt asigurate prin programul

naţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 34 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°