Cu ocazia celei de-a 17-a Conferinţe UNESCO (17 oct. - 21 nov. 1972), a fost adoptată Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, in care au fost inscrise obiective de mare valoare, puse, astfel, sub protecţie internaţională. Cele 40 de piese rarisime pe care România le oferă patrimoniului universal (distribuite in 7 situri) au fost de curând descrise şi infăţişate publicului, printr-o iniţiativă editorială de anvergură, in 7 volume splendid ilustrate, care beneficiază de nişte texte pe măsură. Colecţia completă, a cărei lansare oficială va avea loc pe data de 9 martie, la ora 19.00, la Palatul Kretzulescu din str. Ştirbei Vodă nr. 39, cuprinde următoarele titluri: "Delta Dunării", de Radu Anton Roman, reeditat de Cătălin C. Constantin, "Centrul istoric Sighişoara", de Ioana Pârvulescu, "Biserici de lemn din Maramureş", de Teodor Baconschi, "Biserci şi aşezări fortificate din Transilvania", de Emil Hurezeanu, "Mănăstirea Horezu", de Bogdan Tătaru Cazaban, "Mănăstirile din Moldova", de Neagu Djuvara, "Cetăţile dacice din Munţii Orăştie", de Simona Sora. Colecţia a fost coordonată de Ioana Zlotescu. Preţul de vânzare la public este de 35 de euro.
Editura spaniolă ARTEC, prin intermediul colecţiei despre Patrimoniul Umanităţii, a primit garanţia din partea UNESCO, ca urmare a indeplinire a exigenţelor de calitate şi rigoare ce caracterizează această instituţie şi a căutat să promoveze locurile amintite ca pe nişte alternative turistico-culturale pentru România. "Obiectivul prioritar al acestor lucrări constă in crearea unei viziuni de mare calitate şi prestigiu, prin intermediul unei perspective bogate in imagini menite să capteze sensibilitatea şi personalitatea acestor locuri emblematice." "Am dorit să realizăm, mai spune ARTEC Impresiones, o lucrare care să se apropie de cititor şi, intr-o oarecare măsură, să redescopere peisajul