Proprietarii teraselor sezoniere de pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia nu vor mai avea voie să folosească mijloacele audio-video, în timp ce aceia care deţin terase în zona interioară a Cetăţii vor putea aprinde televizorul doar cu acceptul prealabil al primarului, în zilele cu evenimente deosebite sau meciuri de fotbal. Acestea sunt câteva dintre prevederile noului regulament de funcţionare al teraselor din Alba Iulia, aprobat marţi de consilierii locali. Noile reglementări au stârnit deja nemulţumirile proprietarilor, care se tem că activitatea lor va fi puternic afectată.
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia au aprobat în şedinţa de marţi regulamentul de funcţionare al teraselor sezoniere din Alba Iulia, dar şi regulamentul privind desfăşurarea activităţilor comerciale de tip comerţ stradal în Cetatea Alba Carolina. Cel de-al doilea regulament înglobează şi modalitatea de amenajare a teraselor sezoniere din Şanturile Cetăţii, aşa că în conţinutul acestuia sunt prevăzute şi interdicţii pentru viitorii proprietari.
Între acestea se numără şi câteva care cu siguranţă vor stârni nemulţumirile comercianţilor, precum interzicerea amplasării de televizoare sau alte mijloace audio-video. Primele reacţii din partea proprietarilor de terase au fost manifestate în şedinţa de marţi, când aceştia au atras atenţia că îşi vor pierde clienţii şi că activitatea lor va avea de suferit dacă, spre exemplu, nu vor mai avea voie să vizioneze meciurile de fotbal.
La solicitarea comercianţilor, consilierii locali au acceptat ca, pe terasele din interiorul Cetăţii, să permită totuşi folosirea mijloacelor audio, deci a muzicii, dar au interzis însă folosirea televizorului. Primarul Mircea Hava a fost cel care a găsit soluţia de mijloc: proprietarii de terase vor putea porni televizoarele doar cu formularea unei cereri prealabile adresate Primăriei şi do