O femeie din Marea Britanie a reuşit să slăbească 50 de kilograme, după ce s-a întâlnit într-un magazin cu fostul ei iubit şi cu noua lui prietenă, o femeie mult mai slabă decât ea, informează Daily Mail. Ea a ajuns la o greutate de 45 de kilograme, de la 95 de kilograme.
Sarah Clancy, în vârstă de 28 de ani, susţine că acesta a fost cel mai umilitor moment din viaţa ei, dar că trebuie să îi mulţumească fostului său iubit pentru că altfel nu ar fi reuşit niciodată să slăbească.
"Sigur că fiecare despărţire este dureroasă, dar eram foarte conştientă de greutatea mea şi a fost devastator să-mi văd fostul iubit alături de o femeie mult mai slabă decât mine", povesteşte Clancy.
Britanica a început să ia în greutate în timpul sarcinii. "Prietenul meu spunea că nu este deranjat de greutatea mea, dar eram sigură că nu este aşa", adaugă femeia.
Pentru a slăbi, Clancy a ţinut un regim bazat pe trei mese pe zi, care includeau cereale, salată la masa de prânz, carne la grătar şi legume. Hrana consumată de britanică pentru masa de seară, pe care o servea întotdeauna înainte de ora 17:00, nu conţinea mai mult de 500 de calorii.
Pe lângă dietă, femeia a făcut şi sport pentru a scăpa de kilogramele în plus, folosind în acest sens o bandă pentru alergat dintr-o sală sport.
Clansy spune că şi-ar dori să ajute şi alte femei care vor să scadă în greutate şi, de aceea, se gândeşte să urmeze o carieră de instructor de fitness.
O femeie din Marea Britanie a reuşit să slăbească 50 de kilograme, după ce s-a întâlnit într-un magazin cu fostul ei iubit şi cu noua lui prietenă, o femeie mult mai slabă decât ea, informează Daily Mail. Ea a ajuns la o greutate de 45 de kilograme, de la 95 de kilograme.
Sarah Clancy, în vârstă de 28 de ani, susţine că acesta a fost cel mai umilitor moment din viaţa ei, dar că trebuie să îi mulţumească fostului