Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geodezia devine profesie liberală

Publicat in Adevarul, marți 13 februarie 2007 ·

Angajaţii din instituţiile de stat nu vor mai avea drept de semnătură Geodezia devine profesie liberală, iar geodezii îşi vor practica meseria pe baza unei legi speciale, aşa cum se Angajaţii din instituţiile de stat nu vor mai avea drept de semnătură Geodezia devine profesie liberală, iar geodezii îşi vor practica meseria pe baza unei legi speciale, aşa cum se întâmplă în cazul notarilor, medicilor sau avocaţilor. Conform legii, salariaţii din instituţiile bugetare care au un astfel de obiect de activitate nu vor mai avea drept de semnătură, ceea ce va elimina concurenţa neloială. Conform Legii 16/2007, profesiunea de geodez devine profesiune liberală, dreptul de semnătură fiind acordat de organizaţie profesională, Ordinul Geodezilor din România. Autorizarea specialiştilor în cadastru trece astfel din mâinile statului, de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în mâinile unei organizaţii profesionale, Ordinul Geodezilor din România. Acesta urmează să se constituie în 60 de zile. Deşi statul renunţă la autorizare şi la sancţiuni, menţine totuşi controlul, pentru că orice act normativ trebuie autorizat de ANCPI, explică directorul ANCPI, Mihai Busuioc. Noua legislaţie elimină concurenţa neloială Conform legii, salariaţii din instituţiile bugetare nu mai au voie să capete drept de semnătură. Ceea ce va elimina concurenţa neloială şi va demonta monopolul exercitat până acum de salariaţii din primării, crede Valeriu Manolache, preşedintele Asociaţiei Patronale de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. Aceştia, prin poziţiile avute în Direcţiile de urbanism din primării, aveau acces la lucrările importante, pe care le puteau rezolva prin propriile firme, împiedicând totodată firmele de cadastru concurente să obţină hărţile de care aveau nevoie pentru a-şi executa lucrările. "Cine lucra la primărie la Direcţiile de Urbanism controla totul. Acum, dacă v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 31 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°