Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un destin basarabean

Publicat in Romania Literara, vineri 10 aprilie 2009 ·

Una este să cunoşti din istorie soarta tragică a ţinutului românesc dintre Nistru şi Prut, trecut de atîtea ori de sub o stăpînire sub alta (1812, 1918, 1940, 1941, 1944), şi cu totul altceva să percepi aceste translaţii din perspectiva oamenilor care le-au trăit şi a căror existenţă a fost răvăşită de ele. O bună călăuză pentru dobîndirea acestei imagini ne oferă cartea lui Boris Buzilă, De-a v-aţi ascuns^. Un destin basarabean (Curtea Veche, Bucureşti, 2009). Copilul născut în 1929 în satul Sălişte din vecinătatea Orheiului va sesiza de timpuriu atmosfera specială a locului: "Dincolo de hotarul pe care mulţi îl considerau a fi nu numai al României, ci şi al Europei civilizate, începea spre Est, misterios şi ameninţător, necunoscutul." Circulă insistent zvonuri despre faptele de cruzime ale bolşevicilor, unii fugari trec Nistrul şi îşi caută de lucru prin gospodăriile localnicilor. Dar pecetea secolului de ocupaţie ţaristă (1812-1918) se mai păstrează încă sub diferite forme. Nepotul îi spune mătuşii "tiotea", formula de reverenţă este cea rusească (Anastasie Mironovici, Constantin Alexandrovici), adulţii vorbesc între ei ruseşte cînd nu vor să fie înţeleşi de copii. Nume sau diminutive ca Tamara, Tatiana, Aniuta, Nataşa sînt utilizate frecvent. "Uneori m-a bătut gîndul - mărturiseşte autorul - să scap de prenumele meu de cneaz şi de ţar rus, să mă despovărez de el... Mă incomoda excesiva lui transparenţă şi...xenofonie".

La 28 iunie 1940, în urma ultimatumului sovietic, Basarabia este smulsă din trupul României. Detalii de tot felul, unele amare, altele hazlii, conturează atmosfera momentului. Preotul satului, care pînă atunci îi pomenise în slujbe pe episcopul de la Chişinău şi pe regele Carol al II-lea, "nu ştia ce vlădică trebuie pomenit acum şi se întreba dacă este sau nu cazul să-l pomenească pe Stalin". Intrarea în Orhei a trupelor sovietice n-are nimic

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°