Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au decis să-l prezinte pe omul de afaceri de etnie romă Ninel Potârcă instanţei de judecată pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Conform reprezenţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, paguba din acest dosar se ridică la aproximativ 4,5 milioane de lei noi. „Faţă de inculpat procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin.1 lit.c şi alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi de art. 9 alin.1 lit.c şi alin.3 din Legea nr. 241/2005, existând indicii că acesta, în calitate de administrator al unor societăţi comerciale, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin înregistrarea de cheltuieli nereale, prejudiciile produse bugetului de stat fiind calculate la sumele de 3.715.899 lei şi respectiv 740.000 lei. Urmărirea penală continuă în cauză, pentru stabilirea adevărului în legătură cu toate împrejurările comiterii faptelor, în vederea tragerii la răspundere a persoanei vinovate potrivit legii“, a spus Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Prejudiciu de două milioane de euro
Zilele trecute, procurorii DIICOT au efectuat 27 de percheziţii domiciliare, cele mai multe, 24, desfăşurându-se în judeţul Gorj. Ancheta este efectuată de procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Gorj, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Craiova. „Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 25 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul colectării deşeurilor feroase şi neferoase. În fapt, s