Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa la ţară: cum se fac afacerile cu lapte într-o fermă de familie care are grijă de 200 de vaci - GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

"Aici suntem la fermă, nu suntem nici la Inter şi nici la Orizont", îşi întâmpină vizitatorii Vilmos Kusztora, un sătean de 56 de ani din Telechia, comuna Brateş, judeţul Covasna, care este de zece ani în afacerile cu lapte. Alături de el mai sunt soţia, unul dintre cei doi copii, cinci angajaţi şi 200 de vaci bălţate şi Holstein.

"Prima dată am început cu activitatea de prelucrare a lemnului în 1991. Am ajuns să fim al treilea exportator de cherestea din rândul IMM-urilor. În 2000 din banii pe care i-am făcut am decis să cumpărăm CAP-ul din sat. La momentul respectiv am luat 30 de viţele şi 10 vaci. Sunt de la ţară. Ce altceva să fac? În plus mie mi-a plăcut vaca. Eu sunt şi îngrijitor, şi şofer, şi manager, şi pastor şi purtător de cuvânt din când în când. În rest nu prea mă lasă soţia să vorbesc", descrie Kusztora modul în care a început să pună primele cărămizi la afacerea cu lapte de vacă.

Ferma lui Kusztora, care se numeşte Cerbul, proprietarul fiind şi vânător, se întinde acum pe 4 hectare. Imediat cum intri, pe partea stângă sunt aşezaţi baloţii de furaj, în faţă se vede clădirea "administrativă" sau biroul lui Kusztora, iar un pic mai departe în stânga sunt vizibile grajdurile, sala de muls şi locul unde este ţinut tancul de răcire a laptelui.

650.000 de euro pentru lapte

În total, de când a început această afacere Kusztora zice că a investit 650.000 de euro şi că ar mai avea nevoie cam de un milion de euro ca să se apuce de modernizarea a încă două grajduri.

În afară de banii pe care i-a împrumutat sau pe care i-a scos din afacerea cu cherestea, Kusztora a mai avut un ajutor din partea francezilor de la Danone, care printr-un program de sprijinire a fermierilor locali îşi asigură o parte importantă din materia primă necesară fabricii de produse lactate din Capitală. Compania de lactate, devenită între timp cel mai mar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 57 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 59 minute
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°