În anul 1989, mitul referitor la legitimitatea preluării şi deţinerii puterii politice de Partidului Comunist Român se regăsea în mod constant în discursurile lui Nicolae Ceausescu.
Cum prezenta Ceauşescu în expunerile sale din ultimii ani istoria PCR, se ştie. Reieşea că partidul era continuatorul "zbuciumatelor lupte de eliberare socială şi naţională" din întreaga istorie. Iar el, Ceauşescu, "chintesenţa" eroilor naţionali, " fusese conducătorul revoluţiei populare care-l adusese la cârma României.
În scopul menţinerii sale în fruntea partidului-stat, sub formă de salvator al patriei, Ceauşescu a folosit în mod frecvent marota propagandistică a legitimităţii într-un mod pseudo-istoric, fiind influenţat în acest sens şi de anturajul său. Practic a existat o diferenţă enormă între realitatea istorică si poveştile transmise/impuse naţiunii române de la vârful elitei politice a ţării, referitor la faptele săvârşite de "ilegaliştii" PCR în perioada interbelică si în cursul celui de-al doilea război mondial.
În 1957, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu i-au prezentat liderului vietnamez, Ho Şi Min, o istorie edulcorată a PCR, cu influenţe romanţioase de tip sovietic şi hollywoodian. Astfel în cursul întrevederii din ziua de 19 august, Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a rugat pe Nicolae Ceauşescu să-i relateze lui Ho Şi Min despre evenimentele care au marcat evoluţia PCR de la înfiinţarea sa până atunci.
Întreaga poveste relatată de Nicolae Ceauşescu la 19 august 1957 a avut următorul conţinut: "De la înfiinţare, PCR a avut numai patru ani activitate legală, apoi a fost pus în ilegalitate.
În ilegalitate a organizat o serie de acţiuni împotriva fascismului. Luptele din februarie 1933 au marcat un moment hotărâtor în viaţa partidului.
În fruntea luptelor au stat tov. Gheorghiu-Dej si
