Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titu Bojin, preşedintele CJT: “Cutremurul de la Timişoara nu are legătură cu prospecţiunile gazelor de şist”

Publicat in Adevarul, miercuri 27 martie 2013 ·

Conform preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, prospecţiunile care au început pentru gazele de şist nu au avut nicio legătură cu seismul de 2,8 grade pe scara Richter, care a avut loc marţi

În şedinţa Consiliului Judeţean Timiş s-a vorbit şi despre cutrumurul produs, ieri după masă, la Timişoara, care a reaprins discuţiile legate de prospecţiunile pentru gazele de şist, care au demarat în mai mai multe locuri din judeţ.

Preşedintele CJT, Titu Bojin, a precizat că nu există legături între mişcările telurice, de 2,8 grade pe scara Richeter, şi lucrările făcute făcute cu dinamită, pentru descoperirea gazelor de şist. Mai exact, se dau găuri din 30 în 30 de metri, se introduce dinamită şi se detonează. Nimeni nu excplica dacă sunt afectate căile de comunicaţie sau fibră optică din pământ.

Mai mult, Bojin a declarat că a cerut sistarea lucrărilor încă de săptămâna trecută.

“Am dispus sistarea acestor lucrări săptămâna trecută. S-a constituit o comisie împreună cu arhitectul şef, am făcut adresă scrisă tuturor instituţiilor implicate. Pe moment sunt oprite lucrările.

Mai întâi am încercat sa îi oprim verbal, dar abia când le-am transmis în scris s-au oprit. Cutremurul de ieri nu are legătură cu aceste prospecţiuni, dar în condiţii normale aceste prospecţiuni trebuie să fie legalizate, a declarat Titu Bojin.

Seismul s-a produs ieri, în jurul orei 14.00, fiind destul de puternică pentru a fi resimţită în Timişoara. “A fost o mişcare seismică de mică adâncime şi aproape de oraş. Încă nu avem date concrete”, a spus Dan Rău, şeful Observatorului Seismologic Timişoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 44 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 57 minute
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°