Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioni născuţi în bălării

Publicat in Adevarul, duminică 24 iulie 2011 ·

Doi super-atleţi din Vrancea se antrenează pe piste fără zgură, în crâng sau pe dealuri. Chiar şi aşa, Cătălin Voicu şi Ana-Roberta Anghel au obţinut numeroase medalii la Campionatele Naţionale de Atletism, reuşind să se califice şi la Balcaniada din Turcia.

Deşi municipiul Focşani se poate „lăuda" cu cele mai proaste piste de atletism din ţară, de aici pleacă unii din cei mai buni atleţi, cunoscuţi la nivel european. De pildă, Cătălin Voicu (18 ani) are un palmares de-a dreptul impresionant, de-a lungul timpului reuşind să obţină nu mai puţin de şapte medalii de aur la Campionatele Naţionale de Atletism şi două medalii de argint la Campionatele de Tineret, făcându-se remarcat şi la Campionatul Mondial de atletism pentru cadeţi.

În acest an, a reuşit să se califice la Balcaniada din Turcia, dar şi la Europenele din Estonia, chiar dacă se antrenează pe o pistă fără zgură, dar şi în comunele din apropierea Focşaniului.

Foto: Cătălin Voicu, mereu în frunte la competiţii

„Mai merg să fac alergări şi în crângul Petreşti, dar şi pe dealurile din comuna Goleşti. Este destul de greu să te antrenezi în astfel de condiţii, însă uit de toate aceste sacrifii atunci când urc pe podium. Şi la capitolul cheltuieli nu mă descurc tocmai bine, mai ales că nu sunt persoane interesate să sponsorizeze şi acest sport. Părinţii trebuie să-mi asigure echipamente, suplimente nutritive şi tot ce mai e necesar", mărturiseşte sportivul.

Campioană la viteză

Şi Ana-Roberta Anghel (16 ani) s-a calificat la Balcaniadă, cu toate că se antreneze mai mult prin pietriş decât pe zgură.

„Când mă antrenez în aer liber merg pe stadionul din Sud, deoarece este mai aproape de casă. Condiţiile sunt foarte proaste, iar puţina zgură care mai există este amestecată cu pietriş. Însă, pentru probele de lungime şi viteză mă antrenez în sala Liceului cu Program S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 17 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 45 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 6 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°