Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STIMUL DE CRIZĂ/Un miliard de euro pentru salvarea IMM

Publicat in Jurnalul, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Micii afacerişti vor avea parte în acest an de stimulente anticriză totalizând un miliard de euro pentru subvenţionarea dobânzilor la credite, sprijinirea exporturilor şi crearea unui Fond de Contragarantare.

Constantin Niţă, ministrul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a declarat ieri că doreşte 0,4% din Produsul Intern Brut al României – ceea ce ar aconta circa 680 de milioane de euro, iar restul, din bani europeni. "Dacă voi avea un miliard de euro, voi ajuta 15.000-20.000 de IMM-uri, a spus Niţă. "Eu aş dori 0,4%-0,5% din PIB pentru IMM-uri, sper să o rezolv cu Ministerul de Finanţe, iar prin intermediul CEC sau Eximbank, sau amândouă, să dirijăm aceşti bani, prin proiecte şi programe, către întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste proiecte şi programe au câteva direcţii foarte clare, cum ar fi crearea de locuri de muncă şi vă dau un exemplu, crearea de parcuri de soft", a mai precizat ministrul. Niţă spune că în două săptămâni se va crea un Fond de Contragarantare, ce va avea un capital social de 100 de milioane de euro. De asemenea, Niţă doreşte subvenţionarea a jumătate din dobânda cu care micii afacerişti contractează credite de la bănci. "O dobândă era în vara lui 2008 şi alta este acum", a spus ministrul.

BIROCRAŢIA ÎNFUNDĂ ROMĂNIA

Birocraţia tipic românească este un alt lucru care l-a pus pe gânduri pe noul ministru. "Durata de accesare a fondurilor europene este de 189 de zile. În Slovacia este de 71 de zile. În Irlanda este de 15 zile. Întrebat asupra cărui lucru s-au plâns afaceriştii până acum cel mai mult, el a răspuns că viteza cu care se dau banii. "Nici irlandezii nu lucrează în afara principiilor europene", a spus Constantin Niţă. "Ne controlăm unii pe alţii, şi noi şi Autoritatea de Management, şi uite aşa se pierde timpul", a precizat el. În acelaşi timp, ministrul s-a arătat nemulţumit de număru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 32 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°