- Social - nr. 158 / 16 August, 2012 Mare ne-a fost mirarea, cu cat te apropiai de portile de intrare in Cetatea Sighisoarei, sa auzi tot mai pregnant o muzica linistitoare de fanfara, cu totul aparte, intr-un registru domol, ce imi amintea de acele trupe de fanfaristi ale sasilor de altadata, rasfirate in mai toate satele sasesti ce impanzeau pana mai ieri Ardealul. Doar ca, odata cu plecarea sasilor, satele au devenit pustii, casele locuite candva, de o curatenie desavarsita, au fost ocupate de "conlocuitori”, despuindu-le incet, incet, dupa cum era iarna de geroasa, incepand cu lemnul portilor, mai apoi a venit randul surilor, soproanelor, cotetelor si al altor acareturi, ajungand zeci de localitati sa arate jalnic, precum in anul 1944, odata cu retragerea primului val al sasilor, impreuna cu armatele germane, de pe teritoriul tarii noastre, ocupata vremelnic de trupele Wehrmachtului. Doar ca, dupa plecarea lor, ocupantilor conlocuitori tuciurii, pusi pe distrugere, le-au fost repartizate casele sasilor, odata cu intovarasirea si mai apoi colectivizarea bietilor tarani, care au trecut prin focul lamuririlor, a celor mai indaratnici, dusi si lamuriti cu bastoanele in beciurile securitatii, asa cum au patit si ai mei. De atunci, fiind copil, mi-a ramas intiparit in minte un cantec de pomina, pe care-l fredonam, uitandu-ne, noi copiii, printre steagurile cu secera si ciocanul, la cate-o daramatura de casa cazuta, de unde se itea vreun chip de tiganus. Odata cu plecarea sasilor, cu al doilea si cel mai trist val dupa anul 1989, o buna parte din localitati au devenit sinistru de ruinate, gratie atator guverne si adunari parlamentare cu ale lor legi, peste legi. Cert, un astfel de om, plecat de copil cu intreaga familie in Austria, inca de la varsta de 4 ani, auzind povestirile parintilor sasi, despre tinuturile pline de farmec, despre locurile incarcate de frumusete,