Peşte! Peşte!! Peşte!!! Peşte proaspăt, viu chiar! Crap viu se vindea la o Alimentara de pe Calea Şerban Vodă, colţ cu Str. Viilor. Asta era informaţia pe care o primise mama de la o vecină. Nici n-a stat pe gânduri şi a plecat rapid, nu înainte de a-mi da un telefon prin care-mi spunea că-mi ţine rând. Cum am terminat programul am şi plecat către ea.
Am ajuns. Problema era să o găsesc pe mama în stufoasa coadă, dar încep să o caut din coada cozii, având ca reper minunea-i de pălărie model "Cuşma lui Mihai Viteazul". Greu de găsit, mai ales pentru că mama era mică de statură şi coada era formată din rânduri de câte cinci persoane. Am descoperit-o uimitor de aproape de uşa magazinului. M-a văzut şi a strigat victorioasă către un cetăţean care a reacţionat atât de brusc, încât am ajuns imediat lângă mama. Nimeni n-a scos o vorbă, de unde am înţeles că mama le împuiase capul suficient despre apariţia mea. Curând am intrat în magazin. 20, doar atâţia oameni încăpeau odată. Uşa s-a închis şi noi, fericiţii, pe rând, alegeam peştii. Mama a luat unul, mare şi vioi, pe care l-a băgat în sacoşă. Eu am luat doi, după ce l-am rugat pe vânzător să-i trosnească la cap cu greutatea de la cântar, pentru că nu puteam să-i omor eu acasă.
Vesele, nevoie mare, am făcut stânga împrejur şi ne-am proţăpit în staţia de tramvai, aşteptându-l pe 11, cel care avea să ne ducă până la BIG. Se lăsa bine înserarea. După cinci minute de dârdâit fericit, a apărut şi tramvaiul. Ne-am urcat la clasa a doua, pentru că nu se făcea să umplem cu miros de peşte clasa întâi! În spate era liber, aşa că mama a pus sacoşa jos, pentru că abia o târa. Am pus-o şi eu pe a mea şi ne-am apucat de vorbit una-alta.
După două staţii, vagonul, prost luminat, aproape s-a golit, mai erau doar câţiva călători, şi aceia aşezaţi pe scaunele îngheţate. În momentul în care s-au închis uşil